![]() |
13.08.2025, 20:24 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
O noua descoperire a roverului Curiosity al NASA a starnit entuziasm in randul pasionatilor de astronomie si geologie. In craterul Gale, micul laborator martian a fotografiat o roca de doar cativa centimetri, cu o forma delicata si ramificata ce aminteste de coralii din oceanele Pamantului. "Aceasta formatiune nu este un coral real si nici o fulgurita, ci un exemplu remarcabil de tipare naturale care se repeta in contexte complet diferite in Univers", a explicat echipa misiunii Curiosity, citata de Science Alert. Analiza geologica sugereaza ca roca s-a format intr-un trecut indepartat, pe cand Marte avea apa la suprafata. Infiltrandu-se prin crapaturile din roca de baza, apa a depus minerale dizolvate, care ulterior s-au intarit, pastrand conturul fisurilor umplute. Roverul cerceteaza de 13 ani arhiva geologica de pe Marte De-a lungul mileniilor, furtunile de praf si vanturile puternice de pe Marte, capabile sa acopere intreaga planeta timp de luni intregi, au slefuit si erodat roca, lasand la vedere doar mineralul dur ce umpluse initial crapaturile. Formatiunea face parte dintr-o colectie de descoperiri inedite realizate de Curiosity in cei peste 13 ani de explorare a craterului Gale. Denumit si "arhiva geologica" naturala a lui Marte, Gale este un vast crater de impact de 154 de kilometri diametru, situat aproape de ecuatorul martian si dominat de masivul Sharp, ale carui straturi sedimentare pastreaza o istorie geologica de miliarde de ani. Printre acestea se numara spire subtiri, roci ce seamana cu flori, cu icre de broasca sau chiar cu un chip miniatural. "Colectie de roci pe Marte" "Privind aceste forme, nu poti sa nu-ti doresti sa faci colectie de roci pe Marte", glumesc membrii Curiosity, amintind ca, desi planeta rosie nu mai are apa la suprafata, ea pastreaza in rocile sale povesti vechi de miliarde de ani.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.