×

Accesează
contul existent

Zf 24

Dezvaluire fara precedent: Vicepremierul Dragos Anastasiu este implicat ca martor intr-un caz de...

Dezvaluire fara precedent: Vicepremierul Dragos Anastasiu este implicat ca martor intr-un caz de dare de mita catre un functionar ANAF care a fost condamnat la 5 ani inchisoare. Pentru a nu avea probleme, firmele lui Dragos Anastasiu au mituit un inspector ANAF. Cum raspunde Guvernul

25.07.2025, 13:29 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Scena politica este cuprinsa de un scandal fara precedent, o premiera pentru Romania, in urma unor dezvaluiri in instanta care arata ca firmele lui Dragos Anastasiu au fost implicate intr-un caz de dare de mita, derulat in perioada 2009-2017.

Dezvaluirea a fost facuta de Realitatea TV.

Ancheta DNA a fost finalizata in urma cu doi ani cu o condamnare definitiva a functionarului ANAF care a luat spaga.

Dragos Anastasiu a fost audiat in calitate de martor in acel caz si a recunoscut mituirea angajatei, atat in fata procurorilor DNA, cat si a judecatorilor.

"In cursul urmaririi penale, martorul Anastasiu Dragos Michael a precizat ca si-a dat acordul pentru semnarea contractului propus de inculpata intrucat, la momentul respectiv, perspectiva declansarii unei anchete penale si a prelungirii controalelor il duceau la ideea declansarii insolventei si a concedierii personalului, ceea ce insemna inchiderea firmei si afectarea a peste 20.000 de calatori care aveau serviciile platite", se arata in motivarea Curtii de Apel Bucuresti. Anastasiu a explicat in instanta ca a acceptat propunerea inspectorului care venise sa ii controleze firmele, desi a perceput ca este vorba de "un santaj".

In anul 2009, Touring Europabus Romania, agentie detinuta de Dragos Anastasiu, a fost vizata de un control ANAF, determinat de o solicitare de rambursare de TVA. In urma verificarilor au fost constatate o serie de nereguli in statele de plata ale salariatilor, iar unul dintre membrii echipei de control a avertizat ca se vor alege cu plangere penala si "inchiderea societatii".

"Mesajul din partea inculpatei (Angela Burlacu) a fost ca in acest fel se va incheia repede controlul si se va proceda la rambursarea TVA. Suma in discutie era de aproximativ 2000 Euro/luna. A aratat martorul ca a perceput aceasta propunere ca pe un fel de santaj, dar si ca fiind o forma de protectie in relatia cu ANAF", scrie in motivarea Curtii.

Dragos Anastasiu nu a comunicat nimic pana acum despre acest scandal, el fiind intr-o vizita in Austria impreuna cu presedintele Nicusor Dan.

Cazul legat de darea de mita nu are legatura cu pozitia lui actuala, de vicepremier, actiunile avand loc in urma cu 8 ani.

Purtatoarea de cuvant a Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat vineri, pe un grup de comunicare cu presa, ca singura calitate a lui Dragos Anastasiu in acest caz a fost aceea de martor. "A fost audiat in aceasta calitate de procurori si judecatori care nu au considerat ca sunt intrunite conditiile pentru schimbarea acestei unice calitati". Ioana Dogioiu a mai spus ca "circumstantele cazului nu au nicio legatura cu calitatea de vicepremier si cu atributiile dlui Dragos Anastasiu".

In urma dezvaluirilor din presa, unii lideri ai PSD au cerut demisia lui Dragos Anastasiu.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare