|
Accesează contul My Orange
15.07.2026, 12:36 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"DIICOT a oprit un mecanism prin care vechimea in munca era cumparata cu sume cuprinse intre 15.000 si 50.000 de lei. Societati comerciale de tip fantoma si asociatii nonprofit fara activitate erau folosite pentru inregistrarea retroactiva, ca angajati, a unor persoane care nu lucrasera niciodata in cadrul acestora. Prin introducerea in bazele de date ale ANAF a unor declaratii fiscale D112 cu informatii nereale, beneficiarilor li se crea, in mod fictiv, vechime in munca si stagii de cotizare", anunta DIICOT pe pagina de Facebook. In cinci ani, mecanismul a generat vechime nereala pentru peste 860 de persoane. Peste 170 dintre acestea au folosit deja datele fictive pentru obtinerea pensiei sau pentru majorarea cuantumului acesteia. In unele cazuri, au fost acordate pensii unor persoane care, in lipsa perioadelor de activitate introduse in mod nereal, nu ar fi beneficiat de acest drept. Prejudiciul calculat pana la 31 decembrie 2024 este de aproximativ 7 milioane de lei si continua sa creasca. Astfel, DIICOT Bucuresti au pus in aplicare 30 de mandate de perchezitie, la domiciliile unor persoane, la sediile unor persoane juridice si la sediul unei institutii publice, in Bucuresti si in judetele Ilfov, Teleorman, Constanta, Giurgiu, Ialomita, Calarasi si Galati. Practic, este vorba de case de pensii din aceste judete. "Scuze ca nu am anuntat inainte" Cu aceasta ocazie, DIICOT are si un mesaj ironic la adresa ministrului interimar al Muncii, Dragos Pislaru, pentru ca acesta ar fi vrut sa fie anuntat de procurori cand s-au facut controalele la azilele familiei Pasca, din Bihor. "Astazi suntem si la Casa de Pensii. Scuze ca nu am anuntat inainte" - au scris procurorii DIICOT pe poza care insoteste comunicatul de presa privind controalele la casele de pensii. Mai mult, presedinta Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati (ANPDPD), Alexandra Zara, a anuntat ca ministrul Muncii, Dragos Pislaru, i-a comunicat ca elibereaza din functie, decizia avand legatura cu faptul ca nu l-a informat in prealabil despre operatiunea DIICOT din 30 iunie in centrele pentru persoane cu dizabilitati din judetul Bihor.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.