![]() |
Într-o țară cu aproape 19 milioane de locuitori, mai puțin de 1,1% dintre români au conturi active la Bursa de Valori București.
08.06.2025, 14:42 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
In schimb, peste 500.000 sunt activi in zona crypto, o alegere adesea mai riscanta, dar cu promisiuni rapide. De ce evita romanii investitiile traditionale? "Romanii nu stiu cat de protejati sunt in realitate pe piata bursiera. Multi au ramas ancorati in frica de FNI si Caritas, dar realitatea e alta", afirma Alexandru Chirila, CEO al Profit Point in cel mai nou episod al podcastului Altceva cu Adrian Artene. Chirila considera ca lipsa investitorilor pe bursa se explica prin combinatia toxica de neincredere istorica si educatie financiara slaba. In plus, statul si institutiile financiare au facut prea putin pentru a comunica beneficiile si sigurantele reale ale sistemului. "Avem legislatii europene solide, cum e MIFID II, care obliga casele de brokeraj sa tina banii clientilor in conturi separate. Chiar daca brokerul da faliment, activele clientului raman intacte." Un alt blocaj este perceptia gresita ca trebuie sa fii bogat pentru a investi. In realitate, investitiile pot incepe cu sume mici: "O actiune la Banca Transilvania costa sub 30 de lei. Cu 100 de lei poti cumpara unitati de fond. Nu mai e nevoie sa fii milionar ca sa fii investitor." Chirila mai adauga ca romanii nu au suficient contact cu exemple pozitive si nu inteleg pe deplin rolul investitiilor pe termen lung. Presiunea de a "trai azi" este mai mare decat grija pentru viitor, iar canalele media economice sunt aproape inexistente. "Lucrez saptamanal cu sute de oameni in mentorat. Cei mai multi renunta. Nu pentru ca n-ar putea, ci pentru ca oboseala si lipsa de prioritizare ii inving." Podcastul integral poate fi urmarit AICI.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
08.06.2025, 22:56