![]() |
07.10.2025, 10:11 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
In dimineata zilei de 7 octombrie 2023, teroristi ai Hamas si ai altor grupuri palestiniene au lansat un atac surpriza asupra Israelului, combinand lansari masive de rachete si incursiuni terestre in zone israeliene. Conform rapoartelor oficiale israeliene, aproximativ 1 200 de israelieni au fost ucisi - civili si membri ai fortelor de securitate, iar sute au fost raniti. In plus, circa 250 de persoane au fost luate ostatice de cei care au organizat atacul. Printre locurile cele mai afectate s-au numarat comunitati (kibbutz-uri) situate aproape de frontiera cu Fasia Gaza: Be'eri, Kfar Aza, Nir Oz, Re'im, Nirim. Unul dintre cele mai socante episoade ale zilei de 7 octombrie a avut loc la festivalul de muzica trance "Nova", organizat in desertul Negev, langa kibbutzul Re'im, la doar cativa kilometri de granita cu Gaza. Mii de tineri israelieni si straini dansau in aer liber cand, in zorii zilei, militanti Hamas au atacat zona. Peste 360 de participanti au fost ucisi pe loc sau in timpul incercarilor de a fugi prin campurile din jur, iar zeci de altii au fost rapiti si dusi in Gaza. Imaginile si marturiile supravietuitorilor, care descriu haosul, groaza si neputinta de a scapa, au devenit simbolul ororii din acea zi. Sute de supravietuitori ai atacului de la festivalul de muzica Nova au participat duminica la o comemorare alaturi de fosti ostatici si familiile victimelor. "Acest inger ar fi implinit astazi 27 de ani. Traiesc amintirea ca si cum ar fi fost acum o ora", a spus Ofir Dor, al carui fiu, Idan Dor, a fost ucis la festival, in timp ce statea sub un memorial care arata chipurile victimelor. In zilele, saptamanile si lunile care au urmat atacului Hamas, Israelul a lansat o ofensiva in Fasia Gaza, controlata de Hamas, ca raspuns la atac. Razboiul a dus la zeci de mii de victime si la o criza umanitara majora. Evenimente de comemorare Israelienii se vor aduna marti in toata tara pentru a marca a doua comemorare a atacului din 7 octombrie. Amintirea traumei colective provocate de atacul de acum doi ani - cel mai mortal atac din istoria Israelului - inca planeaza asupra intregii tari. Fetele ostaticilor inca tinuti ostatici in Gaza sunt afisate in statiile de autobuz din toata tara, iar casele incendiate de militanti in timpul raidurilor lor prin kibbutzuri raman carbonizate si abandonate. Comemorari neoficiale vor avea loc in micile kibbutzuri din sudul Israelului ai caror membri au fost ucisi sau rapiti, iar la Tel Aviv va avea loc un mare miting pentru a cere eliberarea ostaticiilor ramasi in captivitatea Hamas in Gaza. Unele evenimente comemorative au fost transformate in mitinguri pentru a solicita guvernului sa ajunga la un acord pentru a aduce ostaticii acasa si a pune capat razboiului din Gaza. La un miting organizat sambata seara in Piata Ostatici din Tel Aviv, familiile au cerut lui Netanyahu sa accepte planul lui Trump de a pune capat razboiului din Gaza. Negocieri pentru incheierea conflictului din Gaza Negociatorii din partea Hamas si Israel s-au reunit luni in Egipt, unde au inceput discutii indirecte pentru a stabili detaliile eliberarii tuturor ostaticilor detinuti in Gaza si returnarea a aproape 2.000 de prizonieri palestinieni, precum si retragerea initiala a trupelor israeliene din Gaza. Aceasta runda de negocieri, desi inca departe de a ajunge la un acord, a generat mai mult entuziasm decat orice efort de pace de la esecul ultimului armistitiu, la jumatatea lunii martie. Benjamin Netanyahu a declarat ca spera sa anunte eliberarea ostaticilor "in zilele urmatoare", in timp ce Donald Trump a amenintat Hamas cu "distrugerea totala" daca acordul nu se va concretiza. In Gaza, palestinienii asteapta cu sufletul la gura sa vada daca armistitiul se va materializa. In ciuda cererilor lui Trump ca Israelul sa inceteze bombardarea Gazei in asteptarea eliberarii ostaticilor, atacurile asupra Fasiei au continuat. Ministerul Sanatatii din Gaza, controlat de Hamas, a declarat ca cel putin 19 persoane au fost ucise in ultimele 24 de ore, inclusiv doua persoane care cautau ajutor.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.