×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Droguri vândute elevilor de 15 ani. Percheziții ale procurorilor DIICOT în trei județe

Droguri vândute elevilor de 15 ani. Percheziții ale procurorilor DIICOT în trei județe

22.04.2026, 08:57 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

"Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Gorj, impreuna cu politisti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Gorj au pus in aplicare 21 mandate de perchezitie domiciliara pe raza judetelor Gorj, Mehedinti si Timis, intr-o cauza penala privind savarsirea infractiunilor de constituirea unui grup infractional organizat, trafic de droguri de mare risc, in forma continuata, trafic de droguri de risc, in forma continuata si efectuarea, fara drept, de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, in forma continuata", potrivit DIICOT. In ancheta, procurorii arata ca, la finalul anului 2025, patru suspecti au constituit o grupare de criminalitate organizata in judetul Gorj, la care ulterior au aderat alti sapte membri, implicati in transportul si vanzarea substantelor interzise. "Actele de urmarire penala au aratat ca, unul dintre suspecti, initiator si lider al gruparii de criminalitate organizata, pe langa activitatile de procurare si vanzare de substante interzise si-a asumat si rolul de a-i invata pe ceilalti membri modalitati de prepare si portionare a drogurilor si substantelor psihoactive". Potrivit anchetatorilor, membrii gruparii foloseau inclusiv metoda "dead drop". "Investigatiile au stabilit ca membrii recrutati pentru operatiunile de vanzare, fie au comercializat substantele in mod direct, fie au adoptat metoda dead drop, plasand "dozele" in diferite locatii si transmitand coordonatele geografice cumparatorilor, dupa ce acestia efectuau plata". Plata era facuta inclusiv in criptomoneda La solicitarea suspectilor, clientii au achitat contravaloarea substantelor in criptomoneda si de asemenea, membrii grupului infractional organizat au convertit sumele de bani obtinute in criptomonede pe care le-au depus in portofele electronice. Ancheta arata ca drogurile erau vandute la preturi de 100 de lei pentru un gram, "iar pentru a-si fideliza clientii aplicau si anumite reduceri, pretul solicitat pentru o punguta cu 3 grame de substanta fiind de 250 lei". "Pe parcursul urmaririi penale au fost indisponibilizate diferite cantitati de droguri si substante psihoactive vandute de catre suspecti si au fost identificati mai multi consumatori de substante interzise, clienti ai gruparii de criminalitate organizata, majoritatea fiind elevi ai unor institutii de invatamant de pe raza judetului Gorj, limita de varsta coborand pana la 15 ani". Audierile au loc la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Gorj.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare