|
08.03.2026, 21:12 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Pretul petrolului se apropie de pragul de 100 de dolari pe baril pentru prima data in aproape patru ani, in contextul in care conflictul din Orientul Mijlociu ii determina pe cei mai mari producatori sa reduca productia. Potrivit Financial Times, Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Irak, Kuweit si Iran reduc productia sau inchid complet campurile petroliere, intrucat risca sa depaseasca volumul rezervoarelor de stocare. Pe fondul razboiului SUA-Israel impotriva Iranului, titeiul se acumuleaza in Golf. Comerciantii au avertizat ca sectorul petrolier se confrunta cu una dintre cele mai mari provocari din istorie, in timp ce atacurile Iranului asupra tancurilor petroliere din Stramtoarea Ormuz afecteaza productia in tarile responsabile pentru aproximativ un sfert din aprovizionarea globala cu titei. In ultimele zile, indicele de referinta al petrolului american West Texas Intermediate, a inregistrat cea mai mare crestere saptamanala din istorie, depasind 90 de dolari pe baril. In aceeasi situatie se afla si indicele international Brent. "Daca situatia nu se imbunatateste rapid, ma astept ca pretul Brent sa atinga trei cifre la inceputul saptamanii viitoare. Nu exista semne reale de iesire diplomatica din impas, in timp ce tot mai multi producatori din Golf anunta reduceri de productie", a spus Richard Bronze, seful departamentului de geopolitica al companiei de consultanta Energy Aspects, pentru Financial Times. In aceasta saptamana, ministrul energiei din Qatar a avertizat, in exclusivitate pentru Financial Times, ca razboiul din Orientul Mijlociu ar putea "darama economiile lumii", anticipand ca toti exportatorii de energie din Golf vor opri productia in cateva saptamani, iar pretul petrolului va ajunge chiar si la 150 de dolari pe baril.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.