![]() |
12.01.2026, 11:36 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Ziobro a fost unul dintre principalii autori ai reformelor din justitie care au dus la ani de dispute intre Polonia si Uniunea Europeana, relateaza Reuters. Cazul evidentiaza deteriorarea relatiilor dintre cele doua state membre ale UE si NATO, care in trecut erau aliati apropiati. "Am decis sa profit de azilul care mi-a fost acordat de guvernul ungar din cauza represiunilor politice din Polonia", a scris luni pe X fostul ministru polonez al Justitiei, Zbigniew Ziobro. Ziobro este acuzat ca a folosit in mod necorespunzator bani din Fondul pentru Justitie, destinat sprijinirii victimelor infractiunilor, inclusiv pentru cumpararea sistemului de supraveghere Pegasus. Potrivit procurorilor, acest sistem ar fi fost utilizat impotriva unor adversari politici. Ziobro sustine ca este vizat din motive politice, afirmand ca, in perioada in care a fost procuror general, a deschis investigatii impotriva unor persoane apropiate de Donald Tusk. El a mai spus luni ca a cerut azil si pentru sotia sa. Vineri, Polonia l-a convocat pe ambasadorul Ungariei, dupa informatii potrivit carora Budapesta ar fi acordat azil unor cetateni polonezi. In 2024, Ungaria a mai acordat azil lui Marcin Romanowski, fost secretar de stat in Ministerul Justitiei din guvernul PiS, care este, de asemenea, acuzat de folosirea necorespunzatoare a fondurilor publice.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.