![]() |
15.12.2025, 13:19 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Personaj-cheie in ancheta Recorder, Judecatoarea Raluca Morosanu, cea care a capatat peste noapte epitetul de "eroina", a oprit perchezitia informatica a DNA in dosarul Coldea 2. Potrivit unei investigatii publicate de gandul.ro, procurorii DNA nu au putut extrage probe din conversatii clandestine dintre un controversat om de afaceri chinez si fostul prim adjunct SRI, desi aveau dispozitivele acestora. Raluca Morosanu, judecatoarea de penal a Curtii de Apel Bucuresti, este cea care, care in iunie 2025 a oprit perchezitiile informatice in dosarul Coldea 2, intr-o situatie punctuala si importanta pentru procurorii DNA: relatia ascunsa a fostului prim adjunct SRI, Florian Coldea, investigat la acea vreme de procurorii anticoruptie, cu controversatul om de afaceri chinez, Wang Yan, din dosarul Shanghai. Coldea, potrivit procurorilor, era trecut clandestin in telefonul lui Yan drept "Sorin Georgescu". Deciziile judecatoarei Morosanu au fost de natura sa ingreuneze ancheta judiciara Desi prezentata public acum drept o luptatoare pentru o Justitie corecta si pentru devoalarea tuturor dedesubturilor, in dosarul Coldea 2 al DNA, magistratul Morosanu a luat o decizie care a ingreunat munca Pacrhetului Anticoruptie, in conditiile in care fostul sef al SRI, Florian Coldea, era acuzat chiar de infractiuni in legatura cu actul de Justitie, fiind anchetat ca interfereaza prin intermediari si contra unor sume de bani chiar in cazuri aflate pe rolul instantelor, relateaza gandul.ro. Dupa dosarul Coldea 1 in care au emis acuzatii oficiale, in paralel, procurorii DNA incepusera ancheta si in dosarul Coldea 2, avand in vedere amploarea si complexitatea cazului care-l vizeaza pe fostul prim adjunct SRI. Deciziile de oprire a perchezitiei informatice sunt foarte rare si trebuie motivate extrem de solid Decizia judecatoarei Morosanu de a opri perchezitia informatica a fost privita cu suspiciune, pentru ca situatiile in care un judecator opreste acest tip de investigatie (extragerea datelor din telefoane mobile, pentru a devein probe in dosar, mai ales ca insisi martorii pun la dispozitie dispozitivele) fara o argumentare extrem de solida, sunt foarte rare. Asa se face ca, dupa decizia judecatoarei Morosanu, procurorii DNA din dosar s-au trezit in fata unei situatii aproape inexplicabile: aveau telefoanele, vedeau conversatiile ascunse dintre fostul prim adjunct al SRI, Florian Coldea, si controversatul om de afaceri chinez, Wang Yan din speta Shanghai, doreau probele, dar nu le-au putut obtine si nu le-au putut folosi in ancheta. "Judecatorul o apreciaza ca fiind neintemeiata" Totul s-a intamplat pe 3 iunie 2025, la Curtea de Apel Bucuresti, potrivit documentelor consultate de Gandul. Judecatoarea de drepturi si libertati Raluca Morosanu a fost chemata sa se pronunte pe incuviintarea unor perchezitii informatice in dosarul Coldea 2. Procurorii descoperisera discutii intre Florian Coldea si controversatul om de afaceri chinez, Wang Yan, in doua telefoane. Incheierea instantei, consultata de Gandul, prezinta pe zeci de pagini cazul procurorilor in dosarul fostului prim adjunct al SRI, relatiile de afaceri si legaturile acestuia - in cazurile in care era anchetat pentru interferente ilegale in actul de Justitie. Cererea procurorilor viza doua persoane: Mihai Gutanu si celebrul om de afaceri chinez Wang Yan. Decizia? Judecatoarea admite perchezitia informatica in cazul suspectului Mihai Gutanu, si el implicat in dosar, dar o opreste pe cea privindu-l pe controversatul om de afaceri chinez Wang Yan in relatie cu Florian Coldea. "Cu privire la solicitarea de incuviintare a unor perchezitii informatice pe cele doua dispozitive apartinand suspectului Wang Yan, judecatorul de drepturi si libertati o apreciaza ca fiind neintemeiata", se scrie in incheiere. Judecatoarea Morosanu admite in document ca omul de afaceri chinez era urmarit penal in dosar pentru marturie mincinoasa, dar considera ca o asemenea masura de perchezitie "nu justifica, in concret, producerea unei asemenea ingerinte in dreptul la viata privata al persoanei". Omul de afaceri chinez Wang Yan facuse o serie de afirmatii neadevarate cu privire momentul din 2023 in care Florian Coldea se intalnise cu Catalin Hideg la restaurantul "Acave" si nu spusese despre serviciile de consultanta si intermediere pe care Coldea le-ar fi facut pentru Wang Yan. Dupa ce procurorii DNA au descoperit o relatie de afaceri si amicitie intre Wang Yan si Florian Coldea, dar si o serie de intalniri intre Catalin Hideg, Florian Coldea, Dumitru Dumbrava si Rares Dan, l-au audiat pe omul de afaceri chinez. Wang Yan il salvase pe Coldea "Sorin Georgescu" in telefonul sau Incurcat in declaratii, Wang Yan isi pusese la dispozitie telefoanele procurorilor. Insa dupa predare, DNA a descoperit ca in telefonul lui Wang Yan - Florian Coldea era salvat, conspirat, sub numele de "Sorin Georgescu" si au gasit o serie de mesaje si corespondente. Intrebat de procurori ce este cu acele mesaje, Wang Yan "nu retine la ce anume facea referire mesajul catre Sorin Georgescu - avand continutul "s-a intalnit cu Dumitru", nu isi aminteste conversatiile cu Sorin Georgescu ( inculpatul Florian Coldea) privind datele de contact ale avocatului Rares Dan, calitatea acestuia, deplasarea la Calugareni, la domiciliul martorului Catalin Hideg", se arata in document. Judecatoarea Raluca Morosanu: "Aspectele nu au legatura cu obiectul cauzei" Intr-o asemenea situatie, judecatoarea Raluca Morosanu scrie ca "constata ca o mare parte din aspectele cu privire la care se sustine ca martorul ar fi declarat mincinos nu au legatura cu obiectul cauzei, ci privesc pretinse relatii dintre Wang Yan si numitul Coldea Florian sau societati comerciale, fiind mentionate numele mai multor persoane care nu par avea legatura cu obiectul cauzei". "Mai mult, in masura in care aceste pretinse relatii de afaceri ar fi relevante in cauza, procurorul are posibilitatea de a le valorifica si proba cu alte mijloace de proba - inscrisuri, martori, iar nu prin perchezitionarea telefoanelor mobile ale suspectului Wang Yan. De asemenea, si celelalte aspecte indicate de procuror pot fi mijloace de proba". Judecatoarea Raluca Morosanu: "Ingerinta in dreptul la viata privata a suspectului Wang Yan ar fi excesiva", "nu este necesara perchezitionarea telefoanelor mobile ale suspectului" In concluzie, judecatorul de drepturi si libertati Raluca Morosanu apreciaza ca prin incuviintarea efectuarii perchezitiilor informatice "ingerinta in dreptul la viata privata a suspectului Wang Yan ar fi excesiva, iar aspectele indicate de procuror pot fi probate cu alte mijloace de proba, perchezitionarea telefoanelor mobile ale suspectului nefiind necesara". Ca atare, judecatorul Raluca Morosanu a respins ca nefondata cererea de efectuare a perchezitiei informatice in acest caz. Procurorii DNA l-au trimis in judecata pe fostul prim adjunct SRI, Florian Coldea, in iulie 2025, intr-un prim dosar privind interferente ilegale in actul de Justitie. Coldea a fost acuzat oficial de savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de influenta si spalare de bani. In acelasi dosar au fost fost trimisi in judecata si avocatul Doru Traila dar si Dumitru Dumbrava (ulterior decedat), relateaza gandul.ro.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.