22.10.2025, 08:43 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Gandul a obtinut in exclusivitate imagini din spital si raportul Corpului de Control al Ministerului Sanatatii, in care se constata nereguli grave la clinica medicala Armonia din Constanta, operata de Isis Medical Center. Mai mult, raportul Corpului de Control a fost trimis la DNA si la Parchet, pentru ancheta penala in desfasurare. Femeia, in varsta de 29 de ani, a murit la Spitalul Judetean Constanta, unde a fost transferata dupa ce au aparut complicatii la nastere in clinica Armonia, detinuta de cetateanul egiptean Zaher Mohamed (67%) si romanul Vlad-Iustin Tica (33%). Corpul de Control al Ministerului Sanatatii a verificat unitatea sanitara in perioada 15.10.2025-17.10.2025. Inspectorii Ministerului Sanatatii au descoperit nereguli grave In primul rand, fisa de transfuzie a pacientei L.M., care a decedat in urma complicatiilor aparute la nastere, nu este semnata de medic, ci doar parafata. "Fisa pacientului transfuzat nu este semnata de catre pacienta care a beneficiat de tratamentul transfuzional, nu este consemnata ora acord consimtamant, nu are consemnata ora ultimei hemoleucograme efectuate iar documentul este parafat dar nu si semnat de personalul medical prescriptor/medic garda", se arata in raport. Mai mult, sangele pentru transfuzie era tinut intr-un frigider de uz casnic si nu in unitati friogorifice specializate, specifice unei clinici medicale. "Echipamentul de stocare a produselor sanguine labile consta in combina frigorifica de tip casnic, nevalidat de catre Centrul de Transfuzie Sanguina, contrar prevederilor", conform sursei mentionate. Intr-o lada frigorifica nesecurizata erau depozitate deseurile considerate periculoase, consemneaza inspectorii Ministerului Sanatatii, iar aceasta era depozitata afara, intr-un spatiu impropriu, nerespectandu-se normele de igiena. Materiale sanitare expirate "La data controlului - 15.10.2025 - orele 12.00, la verificarea efectuata prin sondaj, au fost identificate produse biocide, materiale sanitare cu termen de valabilitate expirat, dupa cum urmeaza: Masca balon sterilizata, cu termen de expirare 08.2024, balon Ruben sterilizat cu termen de expirare 08.2024, la nivelul salonului ATI. Gel ecograf cu termen de valabilitate depasit, iar unele recipiente prezentau urme vizibile de murdarie. Produs dezinfectant Aniosgel data expirarii 08.2025, la nivelul salii de tratamente pediatrie. Produs dezinfectant Aniosgel data expirarii 03.2025, la nivelul oficiului alimentar". Mai mult, unitatea sanitara nu detine avizele si autorizatiile actualizate pentru toate produsele dezinfectante, informeaza gandul.ro. Inspectorii au decis, ca atare, inchiderea activitatii blocului operator din cadrul clinicii si a compartimentului de Terapie Intensiva (ATI) si o serie de amenzi pentru nerespectarea normelor sanitare. De asemenea, raportul a fost trimis catre procurorii DNA si Parchet.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.