×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Hurezeanu confirmă agresiunea împotriva unei diplomate românce în Rusia. Ce spune despre implicarea...

Hurezeanu confirmă agresiunea împotriva unei diplomate românce în Rusia. Ce spune despre implicarea FSB-ului

Ministrul de Externe Emil Hurezeanu confirmă că o diplomată româncă angajată a reprezentanţei Uniunii Europene în Rusia a fost agresată la Vladivostoc. Evită, însă, să confirme direct implicarea FSB-ului.

18.06.2025, 11:29 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Intrebat despre incidentul raportat de Deutsche Welle, Hurezeanu a raspuns ca a stiut "din capul locului despre ce a fost vorba", precizand ca incidentul nu a fost comunicat public. Ministrul cunoaste identitatea diplomatei romance, angajata a Serviciului de Actiune Externa al Uniunii Europene, si ca persoana "a parasit teritoriul Federatiei Ruse" si "se afla in perfecta siguranta si in sanatate deplina la Bruxelles". Referitor la momentul incidentului, Hurezeanu a confirmat ca s-a intamplat "de la sfarsitul lunii mai" si ca diplomatul respectiv "a vizitat chiar Bucurestiul la un moment dat, Ministerul Afacerilor Externe, cu doua saptamani in urma". Intrebat direct daca se confirma informatia ca agresorii ar fi ofiteri FSB, ministrul a evitat un raspuns categoric, spunand ca "este o presupunere pe care o face reporterul de la The Spiegel dupa o discutie off-the-record care s-a transformat intr-o discutie on-the-record cu un reprezentant al Serviciului Diplomatic Extern al Uniunii Europene". Hurezeanu a precizat ca "aceasta informatie este in curs de cercetare", iar "concluziile le vor avea doar institutiile specializate ale organismului Serviciul Diplomatic Extern al Uniunii Europene". Pentru investigatii, ministrul a anuntat ca a informat "propriile servicii de investigatie nationale", iar serviciile de specialitate ale Comisiei Europene "isi vor face datoria". Conform mai multor surse, o angajata romanca a reprezentantei UE in Rusia a fost batuta pe 26 mai in Vladivostoc, dimineata, cand iesise la o plimbare de la hotel. Doi barbati au coborat dintr-o masina si au agresat-o. Diplomatii europeni suspecteaza ca agresorii ar fi ofiteri FSB.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare