×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Ilie Bolojan, mesaj despre viitoarea guvernare: „Va fi greu să recâștigăm încrederea cetățenilor"

Ilie Bolojan, mesaj despre viitoarea guvernare: „Va fi greu să recâștigăm încrederea cetățenilor"

Ilie Bolojan a transmis, la Congresul USR, că guvernarea care urmează va fi dificilă și va necesita colaborare strânsă între partide, încredere reciprocă și un comportament responsabil pentru a recâștiga sprijinul cetățenilor.

21.06.2025, 11:40 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Prim-ministrul desemnat Ilie Bolojan a urcat astazi pe scena Congresului National al USR, desfasurat la Bucuresti, unde a vorbit despre provocarile viitoarei guvernari si despre necesitatea colaborarii intre partide intr-un context politic dificil. Evenimentul a inceput la ora 10:00 si a reunit liderii USR, delegati din toata tara, dar si invitati speciali. In discursul sau, Ilie Bolojan a avertizat ca guvernarea care urmeaza nu va fi deloc usoara si a declarat cat de mare este importanta unor reguli clare si a unui comportament politic responsabil. "Va fi o provocare foarte mare sa guvernam asa cum se cuvine, cu reguli bune, care sa genereze comportamente corecte si, intr-adevar, sa avem o buna guvernare. Pentru ca doar asta creeaza conditii de dezvoltare, asta nu risipeste banii, asta creeaza mentalitati sanatoase si nu va fi usor sa facem acest lucru. Va fi greu sa recastigam increderea cetatenilor.", a spus Bolojan la Congresul USR de sambata. Bolojan a continuat prin a evidentia ca reconstructia increderii trebuie sa inceapa intre partidele care vor forma coalitia de guvernare. Potrivit acestuia, fara solidaritate si asumare comuna, guvernarea risca sa fie instabila si ineficienta. "Trebuie sa avem incredere intre noi. Si eu am speranta ca, prima data, si partidele noastre trebuie sa faca toate eforturile sa-si recastige crederea intre ele, pentru ca perioada viitoare va fi foarte complicata. Daca nu ne vom da jos haina de partid si nu vom sta alaturi unii de altii cand va fi foarte greu, lucrurile intr-o coalitie de patru partide plus grupul minoritatilor n-au cum sa iasa bine.", a mai spus el. Prim-ministrul desemnat a transmis un mesaj de incredere catre USR, spunand ca se bazeaza pe implicarea si profesionalismul echipei pe care partidul o va trimite in viitorul guvern. "Eu am incredere in dedicarea echipei guvernamentale si ma bazez pe echipa USR pe care dumneavoastra o veti trimite in acest guvern, pe sprijinul lor, al grupului de parlamentari si, de ce nu, pe sprijinul dumneavoastra si al tuturor romanilor.", a incheiat Bolojan. Congresul USR are loc intr-un moment de tranzitie important pentru partid, marcat de alegerea lui Dominic Fritz ca presedinte si de formarea unei noi echipe de conducere. Citeste AICI cum se desfasoara evenimentele in cadrul celor doua sedinte-cheie pentru USR, de astazi.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare