|
06.03.2026, 07:49 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Am aprobat extinderea retelei de Unitati de Supraveghere si Tratament Avansat al Pacientilor Cardiaci Critici (AP-USTACC) cu inca patru spitale", a anuntat vineri ministrul Sanatatii, Alexandru Rogobete. Este vorba de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov, Spitalul Judetean de Urgenta "Dr. Constantin Andreoiu" Ploiesti, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad si Spitalul Judetean de Urgenta Deva. Aceste structuri sunt destinate pacientilor cu infarct miocardic, aritmii severe sau alte urgente cardiovasculare, situatii in care fiecare minut poate face diferenta intre viata si moarte. Prin Programul National de Actiuni Prioritare - AP-USTACC, aceste unitati beneficiaza de finantare directa de la Ministerul Sanatatii pentru achizitia de medicamente, consumabile si materiale sanitare necesare ingrijirii pacientilor critici. "In cardiologie, diferenta o face accesul rapid la un spital pregatit sa intervina imediat. Prin consolidarea acestor unitati crestem capacitatea sistemului de sanatate de a raspunde urgentelor cardiovasculare si de a oferi ingrijiri cardiologice avansate in cat mai multe regiuni ale tarii", a transmis ministrul Sanatatii. Reteaua de unitati dedicate pacientilor aflati in situatii cardiace critice ajunge astfel de 29 de unitati.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.