×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Instabilitate la Rovinari: utilaje retrase preventiv din cariera de cărbune

Instabilitate la Rovinari: utilaje retrase preventiv din cariera de cărbune

16.06.2025, 08:26 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Ministerul Energiei informeaza ca, duminica, personalul de specialitate de la Unitatea Miniera de Cariere (UMC) Rovinari a constatat o amplificare a fenomenului de instabilitate a frontului de lucru al excavatorului 1400-07, pe directia de excavare vest - sud-vest. "Zona respectiva reprezinta confluenta perimetrelor de excavare Tismana I si Tismana II, o regiune cunoscuta pentru structura geologica faliata, monitorizata continuu inca din anul 2017. Instabilitatea recenta a fost accentuata de precipitatiile din ultima perioada, conducand la dislocarea de material care a afectat transportorul cu banda T4 din circuitul comun al excavatoarelor 1400-07 si 1400-06. Imediat dupa constatarea fenomenului, conducerea Complexului Energetic Oltenia a mobilizat echipele tehnice specializate pentru evaluarea situatiei si stabilirea masurilor necesare de stabilizare a frontului. In paralel, au fost retrase preventiv din zona cu risc de alunecare urmatoarele utilaje: MH 4400X170, CBS 1200 si E 1400-07", transmite Ministerul Energiei. Nu au existat persoane ranite, nu s-au inregistrat incidente care sa puna in pericol siguranta angajatilor sau a altor echipamente, iar zona se afla oricum sub supraveghere permanenta, adauga sursa citata. Acum au loc lucrari pentru reconditionarea benzilor miniere afectate, iar perimetrul minier va fi repus complet in functiune in cel mai scurt timp. Pentru a asigura continuitatea livrarilor de carbune catre Termocentrala Rovinari, s-a decis suplimentarea temporara a livrarilor din perimetrele Pinoasa si Rosia cu aproximativ 1.000 de tone/zi, pana la data estimata de 26 iunie 2025, cand se va reactiva integral circuitul de transport afectat. "Ministerul Energiei adreseaza publicului asigurari ca nu exista niciun motiv de ingrijorare. Astfel de fenomene de instabilitate apar in mod normal in cadrul exploatarilor miniere de lignit, care sunt realizate in regim de suprafata. Ele sunt gestionate in baza unor proceduri clare si a unei monitorizari riguroase, menite sa elimine riscurile pentru angajati si infrastructura", reiese din informare.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare