04.02.2025, 16:40 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a primit-o marti la Palatul Cotroceni, pe vicepresedinta executiva a Comisiei Europene, Roxana Minzatu, responsabila pentru drepturi sociale si competente, locuri de munca de calitate si pregatire.
Printre subiectele aflate pe agenda discutiilor s-au aflat dimensiunea sociala a politicilor Uniunii Europene, cresterea competitivitatii UE in plan global, strategia Uniunii in domeniile pregatirii si rezilientei in fata provocarilor, abordarile UE in materie de educatie si implicarea sistemului educational romanesc in contextul european.
Presedintele Romaniei a transmis felicitari vicepresedintei Roxana Minzatu pentru debutul activitatii in cadrul noii Comisii Europene si a evidentiat faptul ca dimensiunea sociala dobandeste o semnificatie sporita in ansamblul masurilor si al obiectivelor UE pentru perioada urmatoare.
Totodata, presedintele a subliniat ca domenii precum procesul de tranzitie climatica, noua viziune privind politica industriala sau Piata Interna, inteligenta artificiala si tranzitia digitala, securitatea si apararea au o componenta sociala majora, iar succesul acestor politici depinde de gradul de pregatire si de intelegere la nivelul societatii, dar si de sustenabilitatea sociala a masurilor propuse.
"In contextul discutiilor privind <evaluarea la jumatatea perioadei> a actualului Cadru Financiar Multianual, Presedintele Romaniei a atras atentia asupra nevoii unei flexibilizari sporite in materie de finantare, care ar permite o utilizare mai eficienta a finantarilor, in functie de nevoile specifice si de prioritatile fiecarui Stat Membru", se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.
Presedintele Klaus Iohannis a subliniat rolul esential al educatiei in combaterea dezinformarii si a manipularii, precum si pentru consolidarea rezilientei democratice a societatilor europene.
De asemenea, au fost abordate aspecte referitoare la alte teme de interes de pe agenda Uniunii Europene, printre care viitorul Cadru Financiar Multianual post-2027, consolidarea actiunii europene in domeniul apararii, sprijinirea sectoarelor industriale din UE cu valente strategice si a industriei auto.
La randul sau, vicepresedinta executiva a Comisiei Europene a prezentat principalele prioritati ale noii Comisii, inclusiv in domeniul ocuparii fortei de munca, al drepturilor sociale si al programelor educationale finantate de Uniunea Europeana in Romania, precum si pregatirea pentru situatii de criza.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.