![]() |
22.08.2025, 22:47 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Regizoarea sarbo-romana Ivana Mladenovic a fost recompensata vineri seara cu premiul pentru regie la Festivalul International de Film de la Sarajevo pentru lungmetrajul sau Sorella di Clausura. Filmul spune povestea Stelei, o femeie dintr-o zona rurala a Romaniei, care se indragosteste de un muzician balcanic dupa ce il vede la televizor. Intr-un interviu acordat festivalului, Mladenovic a explicat cum a combinat fictiunea cu realitatea, bazand filmul pe manuscrisul autobiografic al Lilianei Pelici. "Este totul adevarat, cu exceptia partilor pe care le-am schimbat, care sunt aproape toate. Este acel spatiu frumos si ciudat intre fictiune si realitate", a declarat regizoarea. Actiunea filmului se desfasoara in 2008, in perioada aderarii Romaniei la Uniunea Europeana si a crizei financiare. "Pentru cineva ca Stela, o femeie de 36 de ani deja saraca, visul european era mereu inaccesibil. Povestea ei ar putea avea loc oricand, pentru ca e despre lupta de a supravietui intr-un sistem care se misca mai repede decat poti", a spus Mladenovic. Cea de-a 31-a editie a Festivalului de Film de la Sarajevo s-a incheiat vineri la Teatrul National Sarajevo, prin decernarea premiilor Inima Sarajevo. Ceremonia a fost prezentata de Helena Vukovic. Premiul pentru cel mai bun film a fost acordat coproductiei slovene Vjetre, pricaj sa mnom, regizata de Stefan ᅣorᅣevic. Premiul pentru cel mai bun actor a fost acordat lui Andrija Kuzmanovic, iar actritele Sara Al Saleh, Alina Juhart, Mia Skrbinac si Mina Milovanovic au impartit premiul pentru cea mai buna actrita pentru rolurile lor din filmul Fantasy. In cadrul competitiei, alte distinctii au fost acordate astfel: ¬ Tarik de Adem Tutic - cel mai bun film studentesc; ¬ Zima u martu de Natalia Mirzoyan - cel mai bun scurtmetraj; ¬ Eraserhead in a Knitted Shopping Bag de Lili Kes - premiu special pentru scurtmetraj; ¬ U paklu s Ivom de Kristina Nikolova - premiu special al juriului pentru documentar; ¬ Zemlja za muskarce de Mariam Bakacho Khatchavani - cel mai bun scurt documentar, cu nominalizare la Oscar; ¬ Nase vrijeme ce doci de Ivetta Locker - cel mai bun documentar; ¬ I Believe The Portrait Saved Me de Albana Muja - premiu special pentru documentar; ¬ DJ Ahmet de Georgi M. Unkovski - Premiul Special "Perspectives of the Young"; ¬ Bog nece pomoci de Hana Jusic - premiu special pentru promovarea egalitatii de gen. Festivalul a evidentiat coproductiile internationale si talentele emergente din regiunea balcanica, confirmand Sarajevo ca un centru cultural important pentru cinematografie.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
23.08.2025, 03:18