![]() |
07.01.2026, 20:19 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Revista "Nature" publica rezultatele unei investigatii arheologice ce a durat 15 ani, iar rezultatele sale sunt spectaculoase. Investigatia arheologica a avut loc in nord-estul extrem al Siberiei, acolo unde temperaturile sunt constant de -60 de grade Celsius. Timp de 15 ani, o echipa de cercetatori francezi a sapat in permafrostul din Yakutia si a descoperit o arhiva biologica si culturala unica: corpuri perfect conservate, haine intacte, microbi vechi de secole si o lectie surprinzatoare despre colonizare, rezistenta si memorie. Rezultatele cercetarii spun o poveste diferita de cea pe care o stim din manuale. Un congelator natural, vechi de 10.000 de ani Yakutia este una dintre cele mai dure regiuni locuite de pe Pamant: ierni cu -60 de grade, pamant inghetat de la ultima era glaciara si o vara care dureaza doar cateva saptamani. "Oamenii vorbesc despre conditii extreme. Iakutii, la randul lor, spun ca traiesc in conditii normale. Noi, europenii, suntem cei nepotriviti", spune arheologul francez Eric Crubezy, a carui echipa avea de explorat un teritoriu imens, de trei milioane de kmp, locuit de abia un milion de locuitori de traiesc intr-un congelator natural a carui temperatura ajunge si la -70 de grade Celsius. Dar tocmai acest congelator natural vechi de 10.000 de ani a facut posibila cercetarea - corpurile au fost conservate perfect sute si mii de ani. Arheologul francez Eric Crubezy a inteles repede potentialul locului: in regiunile calde, ADN-ul se degradeaza rapid, dar in permafrost moleculele raman intacte timp de secole. "Nu scoatem schelete, scoatem oameni", spune el, "Cu piele, par, haine si, uneori, expresii faciale inca vizibile". Moartea - "Marea calatorie" In fiecare vara, timp de 15 ani, echipa a cautat morminte de-a lungul raurilor si prin taigaua presarata cu lacuri rotunde. Unele sunt inca vizibile - mari structuri din lemn din secolul al XVII-lea. Altele, insa, sunt mici movile - ele au fost distruse in perioada sovietica. In interiorul mormintelor, iakutii au tot ce le trebuie pentru "marea calatorie", caci, pentru ei, asta era moartea - inceputul unei calatorii unice si enorme: arcuri, sageti, bijuterii, unelte de cusut, mai multe straturi de haine si mai multe perechi de incaltari. Femeile erau ingropate cu bijuteriile, colierele, bratarile si uneltele lor de cusut. Toti purtau cele mai frumoase haine ale lor. Pentru iakuti, drumul lung la care porneste defunctul nu trebuie tulburat - a-i lua obiectele ar fi echivalent cu a tulbura ordinea lumii. De aceea, niciun mormant nu a fost jefuit. Nu s-a incercat inlocuirea populatiei La Toulouse, geneticienii au analizat ADN-ul a 122 de indivizi inmormantati intre secolele al XIV-lea si al XIX-lea, asteptandu-se sa descopere colonizare rusa, colaps demografic, amestec fortat, dupa modelul Americilor, insa rezultatul a fost cu totul altul. Mostenirea genetica a iakutilor a ramas remarcabil de stabila timp de patru secole. Nu a existat o inlocuire masiva a populatiei. Colonizarea a fost politica si economica - nu biologica. Motivul este simplu: Yakutia este prea extrema pentru agricultura si colonizare de masa. Imperiul rus a fost obligat sa colaboreze cu populatia locala pentru comertul cu blanuri si sa integreze elitele iakute, nu sa le elimine. Un saman care a sfidat crestinarea Trupurile sunt atat de bine conservate, incat, in unele morminte s-au mai pastrat si culorile hainelor, iar medicii legisti au putut efectua necropsii complete, ca in cazul mortilor decedati recent. Un singur mormant iese din tipar. O femeie-saman, inmormantata la sfarsitul secolului al XVIII-lea - intr-o epoca deja crestinata - cu simboluri samanice, nu cu cruce ortodoxa. ADN-ul ei arata un nivel exceptional de consangvinitate. Pentru cercetatori, este un gest simbolic puternic: un clan care a vrut sa "inghete" in timp o identitate spirituala amenintata. "O lupta culturala intruchipata intr-un corp", o numesc ei. Arhiva care se topeste Astazi, aceasta arhiva inghetata este in pericol. Permafrostul se topeste din cauza schimbarilor climatice. Sapaturile sunt suspendate din cauza tensiunilor geopolitice. Iar cercetatorii nu au mai putut reveni sa le explice comunitatilor locale ce au descoperit. "Din momentul in care indepartezi un os, ai o responsabilitate morala", spune Andaine Seguin-Orlando. "Sa intelegi ce spune - si sa spui mai departe." O istorie care nu mai poate fi refacuta Permafrostul din Yakutia nu pastreaza doar trecutul. Il tine in viata. Dar aceasta viata este fragila. Iar pe masura ce gheata se retrage, dispare nu doar un peisaj - ci si una dintre cele mai extraordinare arhive ale umanitatii. Astazi, permafrostul se topeste din cauza schimbarilor climatice. Tensiunile geopolitice i-au impiedicat pe cercetatori sa revina in zona. Ei nici macar nu au avut ocazia sa le prezinte localnicilor rezultatele cercetarilor lor. "Din momentul in care indepartezi un os, ai o responsabilitate morala", spune Andaine Seguin-Orlando, antropolog. "Responsabilitatea de a extrage cat mai multe informatii posibil din el, dar si de a impartasi acele informatii".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.