![]() |
09.05.2025, 21:31 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Autoritatile implicate in operatiune au stabilit ca in cursul zilei de maine se vor intensifica eforturile pentru oprirea infiltratiilor, aceasta fiind prioritatea echipelor de interventie. Specialistii au precizat ca apa din subteran nu va fi scoasa pana cand obiectivul de impermeabilizare nu va fi atins. "Modul de evacuare se va stabili in functie de cele mai optime solutii propuse de catre specialistii in domeniu", au declarat reprezentantii Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Harghita. La fata locului sunt deja mobilizate resurse tehnice impresionante, incluzand 11 motopompe de mare capacitate, 10 autobasculante, precum si numeroase utilaje de excavare si interventie. Peste 130 de specialisti, incluzand angajati ai Salinei Praid, personal de la Administratia Bazinala de Apa Mures si pompieri militari, sunt implicati activ in operatiunea de stabilizare a zonei. Incercarea de a deschide un traseu alternativ prin padure a fost abandonata dupa ce sondarea terenului a relevat ca morfologia sarii nu permite aceasta lucrare. Autoritatile considera ca resursele umane si materiale prezente in zona sunt suficiente pentru stadiul actual al interventiei, dar sunt pregatite sa suplimenteze fortele daca situatia o va impune.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.