×

Accesează
contul existent

Cultura si divertisment

Matcha: ceaiul japonez care cucerește lumea. Care sunt beneficiile acestei băuturi

Matcha: ceaiul japonez care cucerește lumea. Care sunt beneficiile acestei băuturi

26.06.2025, 09:00 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Ce este matcha? Cuvantul "matcha" inseamna "ceai macinat" in japoneza. Se prezinta sub forma unei pudre de un verde intens, care se amesteca cu apa fierbinte si poate fi preparata adesea cu lapte pentru a obtine un "matcha latte", noteaza AFP. Ceaiul verde a fost introdus in Japonia din China in secolul al IX-lea, fiind folosit initial in scopuri medicinale. Matcha a aparut mult mai tarziu, in Kyoto, in secolul al XVI-lea, ca parte a ceremoniei traditionale a ceaiului, dezvoltata de maestrul Sen no Rikyu. Astazi, matcha se gaseste in mai multe grade de calitate, de la varianta "ceremoniala", folosita in traditiile japoneze, pana la cea "culinar", utilizata in cofetarie si gatit. Cum este produsa matcha? Matcha este facuta din frunze numite "tencha", cultivate la umbra in ultimele saptamani inainte de recoltare pentru a intensifica aroma, culoarea si continutul nutritiv. "Este nevoie de construirea unei structuri complexe, cu stalpi si acoperis, pentru a filtra lumina", a explicat Masahiro Okutomi, un producator de ceai din Sayama, la nord-vest de Tokyo. Frunzele de tencha, bogate in clorofila si L-teanina (un compus cunoscut pentru efectul sau relaxant), sunt culese manual, curatate de nervuri, apoi aburite, uscate si macinate intre doua mori de piatra pentru a obtine o pudra extrem de fina. Procesul este lent, poate dura pana la o ora pentru a produce doar 40 de grame de matcha, ceea ce face ca aceasta pudra sa fie, in medie, de doua ori mai scumpa decat frunzele obisnuite de ceai verde. Care sunt beneficiile? Unii consuma matcha pentru gustul sau intens, asemanator ierbii, dar multi o aleg pentru proprietatile sale nutritionale. Este bogata in antioxidanti si ajuta la concentrare datorita continutului de cofeina: o ceasca are in medie 48 de miligrame de cofeina, mai putin decat o cafea, dar aproape dublu fata de un ceai verde obisnuit. "Matcha este adesea considerata benefica pentru sanatate", spune Shigehito Nishikida, managerul ceainariei Jugetsudo din Tokyo. "Dar oamenii sunt atrasi si de cultura japoneza a ceaiului, de ritual, de timpul acordat, de estetica". De ce este atat de populara? Japonia a produs 4.176 de tone de matcha in 2023, o crestere semnificativa fata de cele 1.430 de tone din 2012. Peste jumatate din aceasta cantitate este exportata, in special catre Statele Unite, Asia de Sud-Est, Europa, Australia si Orientul Mijlociu. Pe TikTok, Instagram si YouTube circula milioane de videoclipuri care arata cum se prepara bauturi cu matcha. "Simt ca generatia Z a alimentat aceasta pasiune pentru matcha, promovand-o intens pe retelele sociale", a declarat un specialist in marketing pentru AFP. Matcha este folosita si in gastronomie, atragand astfel nu doar amatorii de ceai.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare