![]() |
Președintele României, Nicușor Dan, a acordat un interviu pentru presa germană, unde a vorbit despre consolidarea relațiilor strategice cu partenerii externi, sprijinirea Republicii Moldova, lupta împotriva corupției și nedreptăților, reducerea deficitului bugetar și necesitatea reformelor pentru creșterea încrederii cetățenilor în autorități.
18.07.2025, 17:07 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, a acordat un interviu pentru publicatia germana Frankfurter Allgemeine Zeitung, in care a discutat despre alegerile anulate din tara, in noiembrie 2024, relatiile sale personale si ale Romaniei cu Statele Unite, planurile economice si prioritatile guvernamentale. Articolul din presa germana a inclus in titlu opinia presedintelui referitor la situatia din tara: "In Romania oamenii resimt nedreptati la multe niveluri", sunt cuvintele lui Nicusor Dan. Intrebat despre influenta unor figuri precum J.D. Vance, Steve Bannon sau Elon Musk in sprijinirea candidatilor rivali din campania electorala care a trecut, Nicusor Dan a spus ca au existat afirmatii din partea unor americani legate de anularea alegerilor, insa acestea nu au reflectat pozitia oficiala a administratiei americane. De asemenea, intrebarea s-a referit si la apelul telefonic pe care presedintele l-a primit, conform spuselor sale, de la Donald Trump, dupa victoria categorica din turul al doilea. "Au existat cateva declaratii americane cu privire la anularea alegerilor prezidentiale din noiembrie trecut, dar acestea nu au reprezentat pozitia oficiala a Casei Albe, ci opiniile unor persoane individuale. Ulterior, unii candidati populisti din Romania au pretins ca au sprijinul guvernului american, insa acest lucru nu a fost adevarat. Au calatorit in SUA, unde aveau firme de lobby, si au reusit sa participe la cateva interviuri in podcasturi. Dar asta a fost tot. Avem un parteneriat strategic si o buna cooperare militara cu Statele Unite. Este important ca acest lucru sa continue." In ceea ce priveste baza de la Mihail Kogalniceanu, presedintele a afirmat ca investitiile vor continua si ca recentele decizii NATO privind cresterea cheltuielilor apararii vor intari stabilitatea aliantei. "La ultima reuniune de la Haga, statele membre NATO au decis cresterea cheltuielilor pentru aparare. Cred ca acest lucru face mai putin probabila o retragere a Statelor Unite din NATO. Investitiile in baza Mihail Kogalniceanu vor continua conform planului, astfel incat aceasta sa poata gazdui trupe din SUA, precum si ai altor aliati si parteneri." Moldova, un subiect delicat si de impact In cadrul interviului sau pentru presa germana, Nicusor Dan a spus ca Romania urmareste cu atentie evolutiile din Republica Moldova si ca exista deja legaturi energetice, iar alte proiecte vor urma. In privinta unirii, el a explicat ca Bucurestiul nu va actiona fara sprijinul majoritatii moldovenilor. "Suntem foarte interesati de ceea ce se intampla in Republica Moldova. Aproximativ un milion de oameni de acolo detin si cetatenia romana. Ii vom sprijini pe multiple planuri. Exista deja conexiuni intre retelele noastre de gaze si electricitate, iar alte proiecte de infrastructura sunt planificate pentru viitor." "In 1918 a avut loc o unire intre Romania si Moldova, iar in 2018, cu ocazia centenarului acelui eveniment, Parlamentul Romaniei a adoptat o rezolutie care prevede: daca Republica Moldova va fi pregatita pentru unire, si Romania va fi pregatita. In prezent, aproximativ 35% dintre cetatenii Republicii Moldova sustin ideea unirii. Atat timp cat o parte semnificativa a populatiei din tara vecina sprijina actuala forma de stat, Romania nu va intreprinde niciun demers. Personal, imi doresc o unire cu Moldova, dar respect pe deplin vointa cetatenilor din republica vecina.", a declarat presedintele Romaniei. Redresarea bugetului si evitarea populismului Printre subiectele abordate de Nicusor Dan in cadrul interviului, nu a putut lipsi si deficitul ridicat al Romaniei, care ramane, in continuare, o problema centrala. Desi guvernul vrea sa reduca deficitul, trebuie si sa mareasca cheltuielile pentru aparare. "Am o intelegere foarte geometrica a lucrurilor. Problema populismului nu este, sau este, doar intr-o foarte mica masura, una ideologica. Este vorba, in primul rand, despre increderea in autoritati. Aceasta este strans legata de conditiile economice ale oamenilor si de perceptia lor asupra justitiei sociale. In Romania, oamenii resimt nedreptati la multe niveluri. Vad coruptie, atat mica, cat si mare. Vad ca persoane care fac aceeasi munca sunt platite diferit. Dar putem schimba lucrurile. Performanta economica a Romaniei s-a dublat in ultimii zece ani. Beneficiem de fonduri europene si suntem aproape de a deveni membri ai OCDE in 2026. Sunt foarte optimist in privinta potentialului economic al Romaniei. Cred, de asemenea, ca vom obtine rezultate in lupta impotriva coruptiei pe termen mediu, ceea ce va consolida increderea in autoritati si va elimina nedreptatile trecutului. Cand am devenit primar al Bucurestiului in 2020, doar 30% dintre bucuresteni aveau incredere in autoritatile locale. Dupa patru ani, acest procent a ajuns la 60%. Asta le-a lasat putin spatiu populistilor. La alegerile de anul trecut, cand am fost reales ca primar, au candidat si populisti impotriva mea. Dar au obtinut doar 10% din voturi.", a declarat acesta. In privinta cheltuielilor publice, presedintele a anuntat, in cadru interviului, taieri foarte importante care vor urma la nivelul institutiei pe care o conduce. "Aceasta chestiune a fost deja investigata de fostul presedinte interimar si actual prim-ministru, Ilie Bolojan. S-a constatat ca pretul unor zboruri a fost mult prea mare, raportat la situatia economica a Romaniei. Am anuntat recent ca vom reduce bugetul Administratiei Prezidentiale cu 20%. De altfel, eu, personal, castig acum mai putin. Ca primar al Bucurestiului, cu toate indemnizatiile, aveam un salariu de 21.000 lei (aproximativ 4.100 euro) pe luna, iar acum primesc 15.500 lei (aproximativ 3.000 euro)." Pensii speciale si lipsa reformelor Agenda de discutii a jurnalistilor germani nu a putut sa nu acopere si subiectul pensiilor speciale, in special ale magistratilor, si motivele pentru care legislatia nu a fost schimbata pana acum. "Este o intrebare foarte dificila. Sa luam cazul judecatorilor. In anii '90 a fost adoptata o lege care le permitea judecatorilor sa se pensioneze dupa doar 25 de ani de activitate. De ce? Pentru ca aveam multi judecatori din perioada comunista, de care trebuia sa ne despartim. Aceasta lege ar fi trebuit modificata ulterior, dar nu s-a intamplat niciodata. Astazi, judecatorii din Romania primesc pensii mai mari decat ultimul lor salariu. Exista, asadar, un stimulent economic pentru a iesi cat mai devreme la pensie. Ceea ce in anii '90 a fost util pentru a inlatura judecatorii comunisti, duce astazi la retragerea prematura inclusiv a unor judecatori valorosi din sistemul public. Guvernul trebuie sa schimbe acest lucru. Este absurd ca oamenii sa primeasca pensii mai mari decat salariile pe care le aveau in activitate." Pe 18 iulie, Nicusor Dan se afla intr-o vizita oficiala in Germania, la invitatia presedintelui Frank-Walter Steinmeier. El se intalneste vineri si cu cancelarul Friedrich Merz. Discutiile vizeaza investitii bilaterale, proiecte in domeniul apararii si energie, precum si colaborarea in cadrul Uniunii Europene.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
18.07.2025, 19:18