Cea mai mare companie din România pregătește o restructurare amplă, într-un plan de eficientizare a costurilor prin care vizează economii de 150 de milioane de euro până în 2027 și reduceri de personal.
06.11.2025, 12:11 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
OMV Petrom, singurul producator local de petrol si gaze, va reduce pana la finalul anului 2027 aproximativ 10% din numarul total de angajati, echivalentul a circa 1.000 de posturi. Masura face parte dintr-un amplu program de eficientizare a costurilor, menit sa pregateasca grupul pentru posibile perioade economice dificile. "Vrem economii de 150 de milioane de euro, de la personal pana la tot ce ne putem imagina. Vrem sa fim rezilienti pentru vremurile dificile care ar putea veni", a declarat Alina Popa, directorul financiar al OMV Petrom, citata de Ziarul Financiar. Restructurarea, deja in desfasurare Potrivit directorului general Christina Verchere, procesul de restructurare este deja partial implementat: "Estimam o reducere de aproximativ 1.000 de posturi, dintre care suntem deja la jumatate. Probabil majoritatea vor fi realizate anul acesta, iar restul in 2026 si 2027". Conducerea OMV Petrom spune ca masurile sunt determinate de scaderea preturilor la petrol si de presiunea asupra profitabilitatii: "Analizam tranzitia catre un mediu cu preturi mai mici la petrol si avem programe pentru cresterea eficientei costurilor, care includ si analiza dimensiunii fortei de munca", referindu-se la adaptarea companiei la perioada cu preturi reduse la petrol si profituri mai mici. Neptun Deep si energia verde, in grafic In paralel, OMV Petrom isi mentine planurile de investitii majore in proiecte strategice, inclusiv dezvoltarea zacamantului Neptun Deep din Marea Neagra si extinderea portofoliului de energie verde. "Investim mult timp pentru a ne asigura ca suntem rezilienti pentru vremurile dificile ce ar putea veni", a spus Alina Popa. Investitiile organice au crescut cu 28%, pana la 5,1 miliarde de lei la finalul primelor trei trimestre din 2025, cu 9% mai mult fata de 2024 - in special datorita proiectului Neptun Deep. Profit mai mic, costuri mai mari In cifre, OMV Petrom a traversat primele noua luni din 2025 cu venituri stabile, dar cu profit si productie in scadere. "Veniturile consolidate in primele noua luni din 2025 au fost de 26,8 miliarde de lei, in crestere cu doar 1% fata de perioada similara a anului trecut. In schimb, profitul net s-a redus cu 13%, in timp ce costul de productie a crescut cu 11%, iar productia de gaze naturale a fost mai mica cu 4,4% in primele noua luni din 2025, fata de aceeasi perioada a anului precedent. "Semnele incetinirii economice au inceput sa afecteze cererea pentru carburanti si gaze naturale", spune conducerea companiei. Contributia companiei la bugetul de stat a fost de aproximativ 12 miliarde de lei in primele noua luni din an, la fel ca in 2024, iar dividendele totale au urcat la 4 miliarde de lei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.