Zf 24

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (" CJUE "), printr-o hotarare recenta in Cauza Super Bock v. Autoridade da Concorrencia (" Cauza Super Bock ") , a reiterat anumite principii directoare referitoare la stabilirea unor preturi minime de revanzare de catre furnizori si la calificarea acesteia drept o restrangere de concurenta "prin obiect" .

Mai mult, CJUE a statuat ca, desi stabilirea unor preturi minime de revanzare nu beneficiaza de exceptarea pe categorii, potrivit art. 4, lit. a) din Regulamentul (UE) 2022/720 al Comisiei , fiind calificata drept o " restrictie grava ", aceasta nu atrage automat calificarea drept o restrangere de concurenta "prin obiect".

CJUE a instituit anumite aspecte-cheie referitoare la standardul de proba in materia fixarii pretului de revanzare, stabilind necesitatea de a proba acordul , respectiv caracterul bilateral al acestuia, care poate sa reiasa atat din clauzele contractului, cat si din comportamentul partilor si in special din existenta unei achiesari din partea distribuitorilor la o invitatie de a respecta preturi minime de revanzare.

Astfel, Cauza Super Bock nu modifica substantial jurisprudenta in materia incalcarilor prin obiect, atat la nivel national, cat si la nivel comunitar, dar aduce elemente noi privind standardul de proba aplicabil in cazuri unor acorduri verticale de pret.

Decizia este relevanta daca ne raportam la faptul ca acordurile verticale constand in fixarea preturilor de revanzare au constitut un focus al Consiliului Concurentei, care a aplicat in perioada 2023 - 2024 amenzi de aprox. 126 milioane de lei (i.e., 25 milioane de euro) pentru incalcari ce implicau stabilirea unor preturi de revanzare.

In 2019, autoritatea de concurenta din Portugalia a aplicat Super Bock, o societate care produce si comercializeaza cu ridicata bauturi alcoolice si non-alcoolice, o amenda de aprox. 24 milioane de euro pentru stabilirea si impunerea , in mod regulat, in perioada 15 mai 2006 - 23 ianuarie 2017, a unor preturi minime de revanzare distribuitorilor sai, cu scopul de a asigura mentinerea unui nivel al pretului minim stabil si aliniat pe intreaga piata nationala.

In contextul apelului declarat de Super Bock impotriva sanctiunii impuse, Curtea de Apel din Lisabona a sesizat CJUE cu o serie de intrebari preliminare referitoare la aplicabilitatea si interpretarea art. 101 din TFUE.

Potrivit art. 101 din TFUE, incalcarile "prin obiect" sunt acele restrangeri care sunt suficient de grave si nocive pentru concurenta, astfel incat nu este necesara o analiza concreta a efectelor lor. [1] Cu toate acestea, pentru determinarea incalcarilor "prin obiect" este necesara o analiza detaliata de la caz la caz a obiectului acordului, contextului juridic si economic, precum si a obiectivelor sale. [2]

CJUE a stabilit in Cauza Super Bock ca impunerea unui pret minim de revanzare poate fi calificata drept o restrangere de concurenta "prin obiect", reiterand jurisprudenta constanta in materie, statuand ca o astfel de calificare poate fi realizata doar dupa ce s￢a stabilit ca acest acord prezinta un grad suficient de nocivitate pentru concurenta , tinand seama de ( i ) continutul dispozitiilor sale; ( ii ) de obiectivele pe care urmareste sa le atinga; ( iii ) precum si de ansamblul elementelor care caracterizeaza contextul economic si juridic in care acesta se inscrie [3] .

Suplimentar, trebuie de asemenea sa se tina seama de natura bunurilor sau serviciilor afectate, precum si de conditiile reale de functionare si de structura pietei sau a pietelor in cauza, precum si de potentialele efecte favorabile concurentei aferente acordului. [4] Cu toate acestea, existenta unor potentiale efecte favorabile nu este de natura sa inlature calificarea restrictiei drept incalcare prin obiect, ci poate, cel mult, sa permita aparitia unor indoieli cu privire la caracterul suficient de nociv, care ar trebui probat de catre autoritate. [5]

Inca de la intrarea in vigoare a Regulamentului nr. 2790/1999 privind aplicarea art. 81, alin. (3) din TFUE categoriilor de acorduri verticale si practici concertate , stabilirea unor preturi minimale de revanzare a fost calificata drept o restrictie grava de concurenta, potrivit art. 4, lit. a), fara a beneficia de exceptarea pe categorii a acordurilor verticale.

In continuare, Regulamentul (UE) 2022/720 privind aplicarea art. 101, alin. (3) din TFUE la categoriile de acorduri verticale si practici concertate prevede, prin art. 4, lit. a), ca stabilirea unor preturi minimale de revanzare constituie o restrictie grava, fiind exclusa de la exceptarea aplicabilitatii art. 101, alin. (1) din TFUE.

In Cauza Super Bock, CJUE a stabilit ca, desi calificarea drept o restrictie grava, potrivit art. 4, lit. a) din Regulamentul prezinta relevanta in analiza instantei, aceasta nu este de natura sa inlature sarcina probei in vederea calificarii drept o incalcare "prin obiect", statuand ca prevederile relevante nu contin vreo indicatie cu privire la calificarea restrangerilor mentionate ca restrangere "prin obiect" sau "prin efect". Astfel, notiunile de "restrictie grava" si de "restrangere prin obiect" nu sunt interschimbabile din punct de vedere conceptual si nu coincid in mod necesar. Prin urmare, trebuie sa se efectueze o examinare de la caz la caz a restrangerilor excluse de la exceptarea mentionata, in raport cu art. 101, alin. (1) TFUE. [6]

Astfel, doar prin simplul fapt ca stabilirea unor preturi de revanzare constituie o incalcare grava (i.e., " hardcore" ) nu este de natura sa permita autoritatii sa prezume calificarea de restrictie "prin obiect". [7]

Curtea a statuat ca existenta unei incalcari prin obiect trebuie dublata de probarea acordului anticoncurential si a caracterului bilateral al acestuia.

Astfel, in cazul impunerii unor preturi de revanzare, existenta acordului poate reiesi din faptul ca un furnizor transmite in mod regulat distribuitorilor liste care indica preturile minime stabilite de acesta, precum si faptul ca le solicita sa le respecte , sub supravegherea sa, sub sanctiunea unor masuri represive, in cazul nerespectarii.

De asemenea, pentru a atrage raspunderea distribuitorilor ar trebui dovedit ca i) preturile minime de revanzare au fost urmate de distribuitori sau nu au practicat altele din proprie initiativa sau ii) ca distribuitorii au solicitat comunicarea unor astfel de preturi minime de revanzare in scopul aplicarii lor. Un rol important il joaca si existenta sau nu a unei distantari exprese a distribuitorilor fata de o astfel de practica.

[1] CJUE, C-67/13 P, Groupement des cartes bancaires v. Comisia European a, para. (49).

[2] CJUE, C-67/13 P, Groupement des cartes bancaires v. Comisia European a, para. (53).

[3] CJUE, C-211/22, Super Bock v. Autoridade da Concorrencia, para. (43).

[4] CJUE, C-211/22, Super Bock v. Autoridade da Concorrencia, para. (35).

[5] CJUE, C-211/22, Super Bock v. Autoridade da Concorrencia, para. (36).

[6] CJUE, C-211/22, Super Bock v. Autoridade da Concorrencia, para. (41).

[7] CJUE, C-211/22, Super Bock v. Autoridade da Concorrencia, para. (42).