04.11.2025, 23:41 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Papa Leon a facut apel, marti, la o "reflectie profunda" asupra modului in care sunt tratati migrantii in Statele Unite sub administratia presedintelui Donald Trump si a afirmat ca nevoile spirituale ale celor aflati in detentie trebuie respectate. In timpul unei conferinte de presa la Castel Gandolfo, resedinta sa din afara Romei, papa a fost intrebat despre imigrantii retinuti intr-un centru federal din Broadview, langa Chicago, carora li s-a refuzat posibilitatea de a primi Sfanta Impartasanie, o obligatie religioasa importanta. Leon, originar din Chicago, a citat Evanghelia dupa Matei, capitolul 25. "Iisus spune foarte clar ca la sfarsitul lumii ni se va cere: cum l-ati primit pe strain? L-ati primit si l-ati primit cu bratele deschise sau nu? Si cred ca trebuie sa reflectam profund asupra a ceea ce se intampla", a spus pontiful. "Multi oameni care au trait ani si ani de zile, fara sa cauzeze niciodata probleme, au fost profund afectati de ceea ce se intampla in prezent", a adaugat el, potrivit Reuters. Leon, primul papa american, a condamnat anterior tratamentul aplicat de guvernul federal imigrantilor prinsi intr-o campanie de represiune dura care a tulburat orasele din intreaga tara. Referindu-se la detinutii din Broadview, el a declarat marti ca trebuie luate in considerare drepturile spirituale ale detinutilor. "As invita cu siguranta autoritatile sa permita lucratorilor pastorali sa se ocupe de nevoile acestor oameni. De multe ori au fost separati de familiile lor pentru o perioada lunga de timp; nimeni nu stie ce se intampla, dar nevoile lor spirituale ar trebui sa fie satisfacute", a spus papa. O delegatie de clerici, inclusiv un episcop catolic, a incercat, sambata, sa le aduca detinutilor Sfanta Impartasanie, in timpul sarbatorii catolice a Tuturor Sfintilor, dar li s-a refuzat accesul in institutie. Detinutii fac parte din abordarea dura a lui Trump in Chicago, unde, potrivit Departamentului de Securitate Interna al SUA, sunt retinute peste 3.000 de persoane.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.