![]() |
18.05.2025, 07:25 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Conform AFP, la ceremonia religioasa va incepe duminica la ora 10:00 (08:00 GMT), dar noul pontif va aparea in fata multimii inca de la ora 9:00, la bordul papamobilului, vehiculul special adaptat folosit adesea de predecesorul sau, Papa Francisc, pentru a se deplasa printre credinciosi. Robert Francis Prevost, nascut in Chicago si in varsta de 69 de ani, a fost ales pe 8 mai al 267-lea papa, la doar o zi dupa inceperea conclavului, devenind astfel primul american care ocupa scaunul Sfantului Petru. El a ales numele Leon al XIV-lea, un nume cu rezonante importante in istoria Bisericii Catolice. La ceremonie vor asista numerosi lideri politici si religiosi din intreaga lume, printre care se remarca vicepresedintele SUA, JD Vance, care s-a convertit la catolicism in 2019, si secretarul de stat american Marco Rubio, de asemenea catolic. Prezenta inaltilor oficiali americani reflecta entuziasmul starnit in Statele Unite de alegerea primului papa american din istorie. Alaturi de oficialii americani, la ceremonia de duminica vor participa si numerosi alti lideri mondiali, printre care presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Printul Edward al Marii Britanii, presedintele Argentinei, Javier Milei, presedintele israelian Isaac Herzog, precum si presedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Ceremonia de duminica va fi bogata in simboluri si traditii. Va primi emblemele pontificale - pallium, roba si inelul pescarului, care este forjat din nou pentru fiecare papa si pe care il va purta pana la moarte, moment in care va fi distrus. Dupa liturghia de inaugurare, Papa Leon va vizita si celelalte bazilici papale majore din Roma pentru a lua posesie oficiala a acestora, continuand astfel traditiile seculare ale Bisericii Catolice.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.