![]() |
09.08.2025, 02:37 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
De la preluarea mandatului, in aprilie, Carney a avertizat in repetate randuri ca armata Canadei nu este pregatita sa faca fata amenintarilor tot mai mari cu care se confrunta tara, potrivit AFP. El a invocat, printre altele, perspectiva unei agresiuni ruse care ar putea submina suveranitatea Canadei in Arctica si rolul tot mai incert al Statelor Unite asupra securitatii globale. "Ordinea internationala construita dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial si remodelata dupa Razboiul Rece este sub presiune", a declarat Carney, vineri, intr-un discurs sustinut intr-o baza militara. "Am considerat securitatea noastra un lucru de la sine inteles pentru prea mult timp", a adaugat el. Carney a anuntat alocarea a 2 miliarde de dolari canadieni (1,5 miliarde dolari americani) pentru cresterea soldelor militarilor, inclusiv o majorare substantiala, de 20%, a salariului personalului cu cel mai mic grad. Aceste fonduri fac parte din cele 9 miliarde de dolari canadieni destinate noilor investitii militare planificate pentru acest an, a precizat Carney, promitand investitii in vehicule de lupta, drone si alte echipamente. Presedintele Donald Trump a cerut aliatilor NATO sa aloce 5% din PIB pentru aparare si a avertizat ca Statele Unite ar putea refuza sa protejeze tarile care nu directioneaza fonduri pe care el le considera adecvate pentru armata. Carney a confirmat vineri ca, in acest an, Canada va atinge obiectivul NATO de 2% si ca planuieste sa indeplineasca "noua promisiune de investitii in aparare, de 5% din PIB anual, in urmatorul deceniu, pana in 2035".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.