![]() |
23.08.2025, 17:17 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Prim-ministrul Romaniei, Ilie Bolojan, a fost primit sambata, la Chisinau, de presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Potrivit reprezentantilor Guvernului roman, discutiile au vizat extinderea cooperarii bilaterale in domenii cheie precum infrastructura, energia si proiectele de dezvoltare transfrontaliera. Printre prioritati se afla extinderea interconectarilor energetice, modernizarea retelelor de transport si investitii comune care sa aduca beneficii directe cetatenilor de pe ambele maluri ale Prutului, a transmis sursa mentionata. Parcursul european al Republicii Moldova De asemenea, cei doi lideri au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova. "Un punct central al intrevederii l-a constituit parcursul european al Republicii Moldova si contracararea interferentelor straine care destabilizeaza acest proces. Prim-ministrul a subliniat ca determinarea presedintelui Maia Sandu si sprijinul constant al Romaniei ofera stabilitate si incredere cetatenilor. Romania va continua sa fie un puternic sustinator al Chisinaului in procesul de aderare la Uniunea Europeana, sprijinind atat reformele interne, cat si proiectele care consolideaza securitatea regionala si care apropie Republica Moldova de standardele europene", au transmis reprezentantii Guvernului. La final Guvernul Romaniei "si-a reafirmat angajamentul de a lucra impreuna cu autoritatile de la Chisinau pentru a transforma parteneriatul strategic intr-un motor de dezvoltare si integrare europeana."
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.