![]() |
16.12.2025, 14:28 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Legea care impune cote de cetatenie in sport a fost atacata de presedinte la Curtea Constitutionala. Salut demersul presedintelui Nicusor Dan si consider ca interventia Curtii e esentiala pentru a reaseza intreaga discutie pe baze legale, nu emotionale. E un gest de responsabilitate constitutionala", a declarat Ionut Stroe pe pagina sa de Facebook. Stroe afirma ca decizia sefului statului reprezinta "o victorie de etapa" si precizeaza ca, in calitate de initiator al unei petitii publice transmise Administratiei Prezidentiale, a solicitat explicit ca legea sa nu fie promulgata. Legea Novak, dupa numele fostului ministru al Sportului, Eduard Novak, modifica regulile din competitiile sportive nationale, stabilind ca echipele trebuie sa includa minimum 40% sportivi romani care pot evolua efectiv pe teren. "Vocea sportului a fost ascultata" Potrivit deputatului liberal, actul normativ incalca principiile competitiei, libertatea de munca si regulamentele sportive europene, motiv pentru care ar fi trebuit fie atacat la Curtea Constitutionala, fie retrimis Parlamentului pentru reexaminare. "Cel mai important este ca vocea sportului a fost ascultata", sustine Stroe, mentionand ca numeroase cluburi de fotbal si handbal, antrenori, manageri si fosti sportivi s-au raliat demersului si au sustinut petitia. Ionut Stroe afirma ca legea, pe care o califica drept una "promovata in mod populist", ar fi afectat direct cluburile, sportivii tineri si imaginea Romaniei in competitiile internationale. "Decizia presedintelui este o dovada de respect pentru sport, pentru Constitutie si pentru principiile europene ale jocului corect. Este clar: politicul nu are ce cauta in vestiar", a transmis deputatul. Stroe spune ca e nevoie de investitii "Am incredere deplina in Curtea Constitutionala si sunt convins ca toate argumentele juridice, constitutionale si de drept european - dar si cele de natura sportiva- vor fi convingatoare. Solutia corecta ramane aceea de a investi in academii, centre de copii si juniori si in formarea tinerilor romani, nu de a bloca sportul prin constrangeri legislative", a mai spus Ionut Stroe. Reactia lui Eduard Novak Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, sustine ca prevederile "Legii Novak" sunt aplicate in statele europene. "Este suficient sa privim ce se intampla in alte tari europene care performeaza si sa constatam ca prevederile Legii Novak nu constituie o exceptie romaneasca, ci o practica europeana larg raspandita", a scris Novak pe Facebook. Acesta afirma ca majoritatea tarilor europene care au rezultate in sport aplica masuri de protectie pentru sportivii autohtoni. "Majoritatea tarilor europene cu sport de performanta aplica masuri clare de protectie pentru sportivii autohtoni, iar aceste tari nu sunt la periferia sportului mondial. Dimpotriva, sunt in top!", a transmis fostul ministru. In acelasi mesaj, Eduard Novak afirma ca Romania se afla printre putinele exceptii. "Romania este, paradoxal, printre putinele exceptii, iar diferenta esentiala este ca noi nu suntem in top mondial. Din pacate, la noi, miza opozitiei fata de aceste prevederi nu este dezvoltarea sportului. Este altceva", a mai scris acesta.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.