×

Accesează
contul existent

Zf 24

Romania este intr-un moment foarte prielnic pentru dezvoltarea de centre de date noi, avand...

Romania este intr-un moment foarte prielnic pentru dezvoltarea de centre de date noi, avand proiecte foarte mari de energie verde sustinute de stat ori cu fonduri europene. E nevoie de un plan de a atrage aceste investitii

09.05.2025, 12:57 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Inteligenta Artificiala schimba enorm industria centrelor de date, generand un consum foarte mare de energie sau chiar o cursa a inarmarii tehnologice intre Europa, SUA si China, iar Romania se afla intr-un moment prielnic pentru dezvoltarea de centre noi, avand numeroase proiecte energie verde sustinute de stat ori cu fonduri europene, sunt cateva dintre principalele declaratii din cadrul DataCenter Forum , eveniment dedicat industriei de centre de date din Romania, organizat de Tema Energy.

In Romania exista in prezent 59 de data centere si data room-uri de tip cloud si colocare, majoritatea de dimensiuni mici si cateva medii.

"La nivelul Europei de Sud-Est este un numar relevant de centre de date, dar puterile instalate sunt mici. Pe de alta parte, suntem intr-un moment foarte prielnic pentru dezvoltarea de centre de date noi si observam proiecte foarte mari de energie verde sustinute de stat ori cu fonduri europene. Au fost anuntate proiecte care totalizeaza 55 de gigawati in zona eoliana, fotovoltaica, nucleara, reactoare nucleare mici, acestea conferind Romaniei un avantaj de stabilitate energetica si de pret competitiv pentru a obtine interesul investitorilor internationali. Ce trebuie sa faca Romania ca sa atraga investitii in aceasta noua paradigma a centrelor de date si a Inteligentei Artificiale? In primul rand, autoritatile trebuie sa creeze un plan de a atrage aceste investitii asa cum a avut o strategie de a atrage investitii in industrie, productie. Pentru ca noua industrie este cea de IT si de AI", a explicat Mihai Manole, director general Tema Energy, proiectant si constructor de centre de date.

La a saptea editie a DataCenter Forum au participat peste 20 de speakeri locali si internationali.

"Odata cu adoptia Inteligentei Artificiale la scara larga, piata de data center are o evolutie fulminanta, ceea ce presupune in primul rand un necesar foarte mare de energie. Majoritatea analistilor estimeaza cel putin o dublare a energiei dedicate centrelor de date in urmatorii 4-5 ani. SUA, Europa si China - zonele in care sunt cei mai importanti jucatori in domeniu - au anuntat investitii masive in centre de date de tip fabrici AI, pentru Large Language Models, training de procese si aplicatii", a adaugat Mihai Manole.

La nivel global, SUA au anuntat ca vor investi 500 de miliarde de dolari in acest sector, Uniunea Europeana peste 200 de miliarde de euro, Marea Britanie 50 de miliarde, China peste 100 de miliarde.

"Vom vedea o putere de calcul si energie cu valori enorme. Statele Unite dezvolta peste 4.000 de megawati pentru centre de date, Europa peste 1.000 de megawati, iar zona Asia-Pacific si China investeste intr-o putere in jurul a 2.000 de megawati. Sunt cifre fara precedent.", a mai spus directorul general al Tema Energy.

La randul lui, Wes Cummins, fondator si CEO Applied Digital, unul dintre cei mai mari constructori de centre de date de Inteligenta Artificiala din SUA, a explicat ca ChatGPT, care a fost lansat in noiembrie 2022, a ajuns la 800 de milioane de utilizatori si aproximativ un miliard de solicitari pe zi. Comparativ, Google a ajuns in 11 ani la un miliard de interogari pe zi.

"Vorbim de doi ani si jumatate versus 11 ani. De asemenea, daca ne uitam la capacitatea de calcul necesara pentru ChatGPT in comparatie cu Google, vedem aceste cifre: Google foloseste intre 1.000 si 10.000 de blocuri de calcul pentru fiecare interogare, iar ChatGPT utilizeaza intre 300 de miliarde si 1 trilion de blocuri de calcul. Sunt doar cateva date care subliniaza puterea de calcul necesara pentru a rula AI-ul. Aceasta revolutie a Inteligentei Artificiale se va construi pe centre de date, iar aceasta industrie seamana putin cu extinderea retelelor de fibra optica din anii '90 si inceputul anilor 2000, cand s-au realizat masiv retele de fibra pentru ca internetul sa devina realitate", a afirmat Wes Cummins.

In prezent, centrele de date consuma intre 1-2% din productia globala de energie.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare