|
Accesează contul My Orange
14.09.2026, 19:27 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Majoritatea tarilor UE sustin reducerea majora a cheltuielilor de personal ale blocului comunitar pentru a face economii in cadrul urmatorului buget pe termen lung, potrivit unui document redactat de presedintia irlandeza a Consiliului UE si consultat de POLITICO. Cele 27 de guverne ale UE nu au ajuns la un acord privind dimensiunea viitorului buget. Germania conduce un grup de tari care vor reduceri de cateva sute de miliarde de euro fata de propunerea Comisiei Europene, care prevede un Cadru Financiar Multianual de aproape 2.000 de miliarde de euro pentru perioada 2028-2034. O alta tabara, din care fac parte Italia si Polonia, sustine, pe de alta parte, cresterea cheltuielilor pentru agricultura si pentru regiunile mai putin dezvoltate. Luand toate acestea in calcul, cheltuielile de functionare ale institutiilor europene, cum sunt salariile functionarilor si costurile pentru sedii, par sa fie cele care vor suferi cele mai mari reduceri. Presedintia irlandeza, care coordoneaza negocierile privind bugetul UE, a precizat ca "ar putea fi operate reduceri, avand in vedere ca multe [tari] contesta justificarea cresterii propuse a numarului de angajati". Comisia vrea inca 2.500 de functionari Comisia Europeana a propus angajarea a inca 2.500 de functionari in urmatorii sapte ani. Propunerea a starnit nemultumirea a noua tari, conduse de Austria. Potrivit propunerii Comisiei, elaborata in iulie 2025, costurile administrative ale UE ar urma sa ajunga la 118 miliarde de euro in perioada 2028-2034, adica aproximativ 6% din bugetul total. Propunerea Comisiei pentru urmatorul buget se ridica la aproape 2.000 de miliarde de euro, cu ajutorul carora se doreste finantarea prioritatilor precum competitivitatea, securitatea si apararea. Statele membre nu vor reduceri la agricultura si fondurile regionale Irlanda se confrunta insa cu o opozitie puternica atunci cand vine vorba despre reducerea altor capitole bugetare. In documentul consultat, presedintia irlandeza spune ca majoritatea capitalelor se opun reducerii cheltuielilor pentru agricultura si a fondurilor destinate regiunilor. Aceste domenii sunt descrise drept "cea mai importanta prioritate" pentru statele respective. Irlanda a sugerat si ca valoarea totala a bugetului ar putea fi redusa, din motiv ca statele membre se opun cresterii contributiilor nationale, contestand introducerea unor tarife la nivelul UE pentru finantarea bugetului. "Acesti factori indica necesitatea unei reflectii asupra nivelului nostru de ambitie in ceea ce priveste cresterea cheltuielilor", au notat reprezentantii Irlandei. Negocierile pentru bugetul UE 2028-2034 sunt una dintre principalele prioritati ale presedintiei irlandeze a Consiliului UE in a doua jumatate a anului 2026. Irlanda vrea sa pregateasca un acord politic pana la finalul anului, astfel incat legislatia necesara sa poata fi adoptata in 2027, iar noul buget sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2028. Irlanda cere statelor sa spuna de unde vor sa taie In cadrul unei reuniuni programate pentru miercuri, Irlanda va consulta ambasadorii celor 27 de state membre pentru a afla ce capitole bugetare considera ca ar trebui reduse. "Exista si alte elemente legate de modificarile aduse "Negotiating Box" [documentul de lucru care ghideaza negocierile bugetare] care ar fi utile in formularea punctului dumneavoastra de vedere cu privire la nivelul cheltuielilor?", se arata in mesajul presedintiei irlandeze.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.