![]() |
25.07.2025, 07:13 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Decizia SUA a fost anuntata joi, la doua saptamani dupa ce seful juntei aflate la putere in Myanmar l-a laudat pe presedintele Donald Trump si a cerut o relaxare a sanctiunilor. Human Rights Watch a numit masura "extrem de ingrijoratoare" deoarece sugereaza o schimbare majora in politica SUA fata de armata din Myanmar, care a rasturnat un guvern ales democratic in 2021 si este acuzata de crime impotriva umanitatii si genocid, potrivit Reuters. "Decizia va provoca o profunda ingrijorare in randul victimelor armatei din Myanmar si al tuturor celor care au luptat si au pledat pentru revenirea la o guvernare democratica in Myanmar", au transmis reprezentantii organizatiei. Departamentul Trezoreriei si Casa Alba nu au explicat motivul deciziei In scrisoarea trimisa pe 11 iulie, generalul aflat la putere in Myanmar, Min Aung Hlaing, i-a solicitat lui Trump si reducerea taxei vamale de 40% pentru exporturile tarii sale catre SUA. Generalul a mai transmis ca este gata sa trimita o echipa de negociatori la Washington, daca i se solicita. De aceea, expertii cred ca decizia americanilor are un scop economic. Myanmar este una dintre principalele surse de minerale rare utilizate in industriile de aparare, auto si de inalta tehnologie. Asigurarea aprovizionarii cu minerale este un obiectiv major pentru administratia Trump in competitia sa cu China. Majoritatea minelor de pamanturi rare din Myanmar se afla in zone controlate de Armata de Independenta Kachin (KIA), un grup etnic care lupta impotriva juntei. Mineralele extrase sunt procesate in China, aceasta avand o buna colaborare cu KIA.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
26.07.2025, 03:13