![]() |
Sindicatul Democratic al Polițiștilor (SIDEPOL) a transmis că viața și sănătatea polițiștilor de la IPJ Ialomița au devenit „variabile” într-un experiment impus cu cinism, după ce și s-a impus un program de 8 ore în loc de 12. „Asistăm la un spectacol grotesc”.
25.07.2025, 22:02 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"La IPJ Ialomita asistam, din nefericire, la un spectacol grotesc de management incompetent, in care viata si sanatatea politistilor au devenit simple "variabile" intr-un experiment impus cu cinism. Decizia unilaterala de a trece programul de lucru de la 12 ore (12/24 - 12/48) la ture de 8 ore, fara consultarea reala a sindicatelor si fara a tine cont de realitatea din teren, a transformat un sistem deja tensionat intr-un haos organizatoric, cu consecinte devastatoare. Conducerea IPJ Ialomita, in luna septembrie 2024, a decis sa "revolutioneze" programul de lucru al politistilor din structurile de ordine publica si rutiera. Motivul? O retorica absurda si jignitoare la adresa profesionistilor din teren cum ar fi, programul de 12 ore te face incapabil sa iei decizii, mos Ene vine pe la gene, esti obosit, flamand, ai frisoane", spun sindicalistii de la SIDEPOL. Potrivit sindicalistilor, aceste argumente "nu doar ca sfideaza bunul-simt, dar si ignora faptul ca sistemul de 12 ore era, de fapt, preferat de marea majoritate a politistilor, fiind mai adaptat ritmului de munca, deficitului cronic de personal si nevoii reale de recuperare intre ture". Un bilant dramatic dupa 9 luni "Rezultatul acestei decizii de modificare a programului de lucru nu este altul decat un dezastru anuntat pentru ca dupa aproape 9 luni de la implementarea programului de 8 ore, bilantul este unul de-a dreptul dramatic", spun sindicalistii. Ei vorbesc despre faptul ca politistii sunt "extenuati fizic si psihic, deoarece se lucreaza frecvent 6-7 zile consecutive, uneori chiar 3 nopti la rand, ceea ce depaseste orice norma minimala de protectie a muncii" si despre faptul ca viata de familie "este distrusa" pentru ca multi politisti "petrec mai mult timp la serviciu decat acasa, relatiile personale au de suferit, iar efectele asupra sanatatii mintale sunt evidente". In plus, "calitatea muncii politienesti s-a prabusit intrucat un politist obosit, suprasolicitat si frustrat de un sistem care nu il respecta nu mai poate fi la fel de eficient, iar cetateanul este cel care plateste, indirect, pretul acestor decizii". De asemenea, sindicatul afirma ca resursele umane "sunt gestionate haotic", deoarece in loc sa existe un plan coerent de acoperire a deficitului de personal, se improvizeaza si se sacrifica sanatatea politistilor. "Ceea ce socheaza si mai mult este ipocrizia cu care conducerea IPJ Ialomita incearca sa justifice aceasta decizie falimentara. Politistilor care si-au manifestat nemultumirea si au transmis rapoarte oficiale in care descriu epuizarea fizica si psihica li se raspunde sec: "Daca nu va convine sau sunteti obositi, exista posturi unde se lucreaza in continuare 12 ore, puteti fi mutati acolo". Aceasta atitudine nu doar ca este sfidatoare si batjocoritoare, dar denota si o lipsa totala de logica. Cum poate fi considerat programul de 12 ore, simultan, un pericol (atunci cand trebuie eliminat) si o solutie viabila (atunci cand politistul este invitat sa plece la alta structura)? De fapt, aceasta politica reflecta o schizofrenie institutionala si o lipsa de coerenta care submineaza credibilitatea intregului aparat de conducere dar si totodata o forma de cinism managerial si ipocrizie crasa. In raspunsurile oficiale, conducerea IPJ Ialomita afirma ca schimbarea programului s-a facut "in urma consultarii sindicatelor". Aceasta afirmatie este falsa. Niciun sindicat nu si-a dat acordul, iar SIDEPOL a fost ferm impotriva, atragand atentia, inca din septembrie 2024, ca aceasta masura va conduce exact la situatia de astazi", potrivit sindicatului. Semnal de alarma pentru intreaga institutie Sindicatul SIDEPOL considera ca se impune "de urgenta" o evaluare a efectelor reale ale programului de 8 ore asupra sanatatii si eficientei politistilor, o ancheta administrativa la nivelul IGPR, pentru a stabili cum s-a luat aceasta decizie si cine isi asuma consecintele avand in final ca si rezultat revenirea la un program adaptat nevoilor operative reale, nu impus pe criterii arbitrare si false justificari. "Ministerul Afacerilor Interne, trebuie sa inceteze sa gireze astfel de "experimente" pe spatele politistilor din teren si sa inteleaga ca un politist care lucreaza epuizat, frustrat si cu moralul la pamant este o vulnerabilitate pentru intreaga societate. Nu poti cere excelenta, sacrificiu si profesionalism de la un om tratat ca un numar intr-o schema, in timp ce decidentii isi justifica incompetenta prin argumente ridicole. Sindicatul Democratic al Politistilor-SIDEPOL va actiona pe toate caile legale si institutionale pentru a apara dreptul politistilor la un program de munca echitabil si la respect profesional. Cazul IPJ Ialomita este un semnal de alarma despre cum nu trebuie condusa o institutie. Iar daca aceasta conducere nu este capabila sa recunoasca si sa corecteze greselile, atunci locul ei nu mai este in fruntea unui inspectorat", mai spun sindicalistii intr-un comunicat de presa.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
26.07.2025, 13:24