×

Accesează
contul existent

Externe

SUA: Forțele Aeriene vor refuza plata pensiei anticipate membrilor transgender

SUA: Forțele Aeriene vor refuza plata pensiei anticipate membrilor transgender

Forțele Aeriene ale SUA au anunțat joi că vor refuza tuturor membrilor transgender care au servit între 15 și 18 ani opțiunea de a se pensiona anticipat și că, în schimb, îi vor concedia fără beneficii de pensionare. Un sergent al Forțelor Aeriene a spus că se simte „trădat și devastat” de măsură.

08.08.2025, 07:16 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Masura inseamna ca membrii transgender vor fi acum pusi in fata alegerii de a accepta o plata forfetara de concediere oferita soldatilor juniori sau de a fi concediati din serviciu. Un purtator de cuvant al Fortelor Aeriene a declarat pentru Associated Press ca "desi membrilor cu 15-18 ani de serviciu onorabil li s-a permis sa solicite o exceptie de la politica, niciuna dintre exceptii nu a fost aprobata". Aproximativ o duzina de membri ai serviciului au fost "notificati prematur" ca vor putea sa se pensioneze inainte ca aceasta decizie sa fie revocata, potrivit purtatorului de cuvant care a vorbit sub conditia anonimatului. O nota emisa luni, in care se anunta noua politica, care a fost analizata de AP, preciza ca decizia de a refuza beneficiile de pensionare a fost luata "dupa o analiza atenta a cererilor individuale". Metode si optuni de plecare pentru militarii transgender Masura vine dupa ce, la inceputul lunii mai, Curtea Suprema a acordat Pentagonului permisiunea de a continua interzicerea tuturor soldatilor transgender care servesc in armata. Cateva zile mai tarziu, secretarul apararii Pete Hegseth a anuntat o politica care le-ar oferi soldatilor transgender care servesc in mod deschis in prezent optiunea de a pleca voluntar si de a primi o indemnizatie unica de plecare sau de a fi disponibilizati involuntar la o data ulterioara. Un oficial al Pentagonului a declarat reporterilor in luna mai ca aceasta politica este considerata a trata "pe oricine este afectat de ea cu demnitate si respect". Cu toate acestea, la sfarsitul lunii iulie, soldatii transgender au declarat pentru Military.com ca ei considera intregul proces de disponibilizare, care a inclus revenirea la sexul biologic in dosarele lor de serviciu, ca fiind "dezumanizant" sau "o cruzime deschisa". Lupta se va muta in instanta Shannon Leary, o avocata care reprezinta persoanele LGBTQ+ in cazuri de discriminare la locul de munca, spune ca se asteapta ca decizia de joi sa fie contestata in instanta. "La prima vedere, pare destul de arbitrara si cruda", a spus ea. "Acesti militari si-au dedicat viata slujirii tarii noastre". In mod normal, a spus Leary, cand se ofera pensionarea anticipata in armata, aceasta este disponibila pentru toti membrii care au servit peste 15 ani. Ea a spus ca se asteapta ca si alte ramuri ale armatei sa urmeze exemplul Fortelor Aeriene. Logan Ireland, sergent-major in Fortele Aeriene ale SUA, cu 15 ani de serviciu, inclusiv o misiune in Afganistan, este unul dintre aviatorii afectati de aceasta politica. "Ma simt tradat si devastat de aceasta veste", a declarat el. Ireland a spus ca i s-a comunicat miercuri ca i se refuza pensionarea, cand superiorii sai, "cu lacrimi in ochi", i-au dat vestea. Oficialii au declarat ca, la data de 9 decembrie 2024, existau 4.240 de soldati diagnosticati cu "disforie de gen" in serviciul activ, in Garda Nationala si in Rezerva. Oficialii Pentagonului au decis sa utilizeze aceasta afectiune si diagnosticul ei ca principala metoda de identificare a soldatilor trans.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare