![]() |
13.05.2025, 16:30 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Tesla intampina dificultati in vanzarea versiunii restilizate a SUV-ului electric Model Y, lansat in luna ianuarie, in ciuda unor oferte financiare foarte atractive si a unei disponibilitati imediate pe pietele-cheie din intreaga lume. In SUA, compania ofera dobanzi de pana la 1,99%, avans zero si reduceri de 2.000 de dolari pentru cumparatorii care ii sunt deja clienti. In Europa, finantarea este si mai atractiva: 0% dobanda si incarcare gratuita timp de doi ani la statiile Tesla de mare viteza. In China, o piata esentiala, unde competitia este acerba, clientii pot beneficia de credit fara dobanda pentru 5 ani, daca achizitioneaza masina pana la sfarsitul lunii iunie. Stocurile nu sunt limitate, iar versiunea restilizata este disponibila imediat in multe regiuni ale lumii, o situatie cu totul diferita fata de timpii lungi de asteptare pentru vechiul Model Y, care a fost cea mai vanduta masina din lume in anul 2024. Implicarea lui Musk in politica de extrema dreapta afecteaza vanzarile Tesla Potrivit analistilor, asemenea stimulente financiare, oferite la scurt timp dupa lansare, sunt neobisnuite si semnaleaza o problema de cerere: "De ce ai oferi reduceri si stimulente chiar de la inceput? Mai ales cand marjele tale de profit sunt deja la cele mai scazute niveluri din ultimii ani. Asta sugereaza foarte clar ca exista o problema de cerere", a precizat Loren McDonald, analistul-sef al Paren, firma de date specializata in colectarea si analiza informatiilor despre vehiculele electrice. Vanzarile Tesla au scazut in aprilie atat in Europa, cat si in China, iar datele arata ca tot mai multi clienti aleg sa-si schimbe Tesla cu alte marci. Implicarea tot mai vizibila a lui Elon Musk in politica de extrema dreapta este un factor care ar fi instrainat o parte din clientii liberali ai companiei, iar directorul financiar al companiei, Vaibhav Taneja, a recunoscut ca "ostilitatea fata de brand a afectat vanzarile in anumite piete". SUV-ul Model Y restilizat ofera multiple imbunatatiri, printre care un ecran tactil in spate, iluminare ambientala si o noua banda luminoasa frontala, insa specialistii spun ca schimbarile nu sunt suficient de radicale pentru a diferentia modelul intr-o piata in care acum exista aproape 30 de concurenti directi doar in SUA. In incercarea de a atrage noi cumparatori, Tesla a introdus recent o varianta mai ieftina, cu tractiune pe spate, semn ca mizeaza tot mai mult pe factorul pret pentru a-si mentine vanzarile pe linia de plutire.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
13.05.2025, 22:28