![]() |
11.07.2025, 23:35 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Anuntul a fost facut pe pagina oficiala The Trump Organization. Primul proiect din tara va fi implementat in centrul Bucurestiului si va include apartamente rezidentiale premium si facilitati exclusiviste. Cele doua entitati isi propun sa stabileasca un nou standard de excelenta in peisajul urban al Bucurestiului si iau in calcul extinderea acestui brand imobiliar si in alte orase cheie din Romania. "Trump Tower Bucharest reflecta pe deplin angajamentul nostru de nezdruncinat fata de excelenta, lux si inovatie. Suntem onorati sa colaboram cu SDC Imobiliare la aceasta dezvoltare de referinta care va introduce un nivel fara precedent de calitate si servicii pe piata din Romania", a declarat Eric Trump, vicepresedinte executiv al The Trump Organization, potrivit comunicatului oficial de presa. Stefan Berciu, CEO al SDC Imobiliare, a afirmat ca acest pas este unul major pentru piata rezidentiala romaneasca. "Colaborarea noastra cu The Trump Organization este o dovada a increderii noastre reciproce si a viziunii comune pentru viitorul pietei imobiliare din Romania. Suntem incantati sa aducem standardele internationale ale brandului Trump pentru prima data in Romania si sa contribuim la dezvoltarea unor proiecte de referinta care vor ridica stacheta in sectorul rezidential de lux". La momentul redactarii acestei stiri, nu sunt informatii suplimentare privind acest proiect sau data la care ar urma sa fie pus in executie.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.