![]() |
06.06.2025, 08:52 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Anhedonia este incapacitatea - de cele mai multe ori cu origine patologica - de a simti placere sau bucurie in fata activitatilor care, in mod obisnuit, sunt considerate agreabile. Nu este un diagnostic in sine, ci un simptom care indica existenta unei afectiuni precum depresia, potrivit EFE. Principalele simptome ale anhedoniei Potrivit Institutului European de Psihologie, semnele comune ale anhedoniei includ: Pierderea interesului general sau specific: persoana nu mai simte placere in activitati care inainte erau satisfacatoare si isi pierde motivatia. Modificari ale greutatii corporale: scadere sau crestere semnificativa in greutate, cauzata fie de lipsa interesului pentru mancare, fie de mancatul compulsiv ca mecanism de refugiu emotional. Tulburari de somn: insomnie sau, dimpotriva, nevoia excesiva de somn. Disconfort fizic asociat: pot aparea simptome precum dureri digestive, gura uscata, senzatie de presiune in piept, transpiratii, tremuraturi, palpitatii, ameteli, furnicaturi, oboseala accentuata sau nevoie frecventa de a urina. Oboseala cronica: o stare constanta de epuizare fizica si psihica. Sentimente de inutilitate: stima de sine scazuta si ganduri autodepreciative frecvente. Ganduri legate de moarte: idei recurente despre moarte, fara a implica neaparat intentii suicidare. Cauzele posibile ale anhedoniei Anhedonia poate aparea in cadrul mai multor tulburari mintale, printre care: Depresia Schizofrenia Tulburarea bipolara Consumul de substante psihoactive Din punct de vedere biologic, este asociata cu un dezechilibru al sistemului dopaminergic, responsabil de motivatie, placere si recompensa. La nivel cerebral, cercetarile indica o posibila legatura cu disfunctii in zona cortexului prefrontal medial - o regiune implicata in gestionarea emotiilor si luarea deciziilor. In cazul scaderii dorintei sexuale, anhedonia poate fi un efect secundar al unor medicamente precum antidepresivele sau antipsihoticele. Diagnostic si tratament Tratamentul incepe cu un diagnostic corect, care sa identifice cauza de baza. De cele mai multe ori, anhedonia este legata de alte afectiuni si, pe masura ce acestea sunt tratate, simptomele pot disparea. Daca este declansata de medicatie, medicul poate ajusta doza, inlocui tratamentul sau chiar decide oprirea lui. Este esential ca pacientii sa comunice aceste efecte secundare cadrelor medicale, dar si persoanelor apropiate. Anhedonia poate aparea si temporar, ca raspuns la stres sau experiente dificile. In astfel de cazuri, interventia psihologica este esentiala. Institutul European de Psihologie recomanda: Consiliere psihologica pentru identificarea si gestionarea emotiilor si a gandurilor irationale; Stabilirea unor rutine sanatoase: un somn de calitate, alimentatie echilibrata, reducerea consumului de cafeina, alcool si zahar; Practicarea activitatilor precum yoga, meditatia sau mindfulness; Exercitii fizice regulate, care stimuleaza secretia de endorfine - "hormonii fericirii".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
06.06.2025, 19:59