![]() |
07.08.2025, 08:57 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Teresa Ribera, vicepresedinta Executivului Comisiei Europene, a afirmat ca infometarea, stramutarea si uciderea populatiei din Gaza "seamana foarte mult" cu un genocid. Comentariul acesteia reprezinta una dintre cele mai dure pozitii luate de Bruxelles in privinta ostilitatilor comise de Israel in Gaza. Intr-o declaratie pentru POLITICO, Teresa Ribera, a subliniat situatia umanitara grava din Gaza, spunand ca "ceea ce vedem este o populatie concreta care este tinta atacurilor, ucisa si condamnata la moarte prin infometare". In plus, ea a mai evidentiat si faptul ca populatia din Gaza este "supusa bombardamentelor si impuscaturilor chiar si atunci cand incearca sa obtina ajutor umanitar. Orice urma de umanitate lipseste, iar martorii nu sunt acceptati". Ea a concluzionat ca daca acest lucru "nu este genocid, seamana foarte mult cu definitia folosita pentru a-i exprima semnificatia". Comisia Europeana, ca institutie, nu a folosit pana acum termenul de "genocid" pentru a descrie actiunile Israelului in Gaza. Comentariul inaltului oficial al UE vine in completarea pozitionarii din ultima perioada a mai multor tari din blocul comunitar, care si-au intarit pozitia fata de Israel ca raspuns la avertismentele grave privind foametea din Gaza. Israelul a respins in repetate randuri acuzatiile de comitere a genocidului, care implica din punct de vedere juridic intentia de a distruge un popor, in totalitate sau partial. De asemenea, Guvernul insista ca este angajat intr-un razboi de autoaparare impotriva Hamas.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.