![]() |
06.06.2025, 16:13 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Compania japoneza Otsuka a anuntat rezultate incurajatoare pentru tratamentul sau experimental destinat unei forme rare de boala renala, cunoscuta sub numele de nefropatie cu imunoglobulina A (IgAN) sau boala Berger. Medicamentul experimental sibeprenlimab a redus nivelul proteinelor din urina cu peste 50% la pacientii tratati timp de noua luni, un rezultat semnificativ comparativ cu placebo. Ameliorarea bolii este semnificativa deoarece excesul de proteine in urina este un semn al deteriorarii rinichilor, care poate duce in timp la insuficienta renala. Boala Berger este o afectiune cronica in care proteinele se acumuleaza in rinichi, afectand functia acestora. Piata tratamentelor pentru aceasta boala ar putea ajunge la valori de pana la 10 miliarde de dolari in Statele Unite, pe masura ce continua cautarea de solutii eficiente. Otsuka Pharmaceutical a cerut deja aprobarea medicamentului in Statele Unite Sibeprenlimab este un medicament special, o proteina creata in laborator care functioneaza ca sistemul imunitar, ajutand la combaterea bolii. Administrat o data la patru saptamani, tratamentul a reusit sa reduca cel mai mult pana acum nivelul proteinelor din urina in studii clinice avansate. "Eficacitatea medicamentului Otsuka reprezinta cel mai puternic rezultat numeric raportat pana acum in studiile clinice avansate pentru IgAN" a declarat analistul Guggenheim, Vamil Divan. Acest rezultat il plaseaza in fata medicamentului experimental rival, cel al companiei americane de biotehnologie, Vera Therapeutics. Otsuka Pharmaceutical a depus deja cererea pentru aprobarea medicamentului in Statele Unite, iar autoritatile sanitare urmeaza sa ia o decizie in privinta sa pana la sfarsitul lunii noiembrie 2025. Daca va primi unda verde, noua terapie se va alatura pe piata altor tratamente precum Fabhalta de la Novartis si Filspari, dezvoltat de Travere Therapeutics. Studiul clinic al Otsuka, cel mai amplu de acest fel pentru IgAN, continua sa monitorizeze pacientii pe o perioada de 24 de luni, rezultatele finale fiind asteptate la inceputul anului 2026.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
06.06.2025, 19:59