×

Externe

Un politician din Coreea de Sud da vina pe femei pentru cresterea numarului de sinucideri in randul...

Un politician din Coreea de Sud da vina pe femei pentru cresterea numarului de sinucideri in randul barbatilor. Ce arata rapoartele

10.07.2024, 11:45 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Un politician din Coreea de Sud este criticat pentru ca a facut comentarii periculoase si nefondate dupa ce a asociat cresterea numarului de sinucideri la barbati cu rolul tot mai "dominant" al femeilor in societate, scrie BBC .

Intr-un raport, consilierul municipal din Seul, Kim Ki-duck, a sustinut ca participarea sporita a femeilor la forta de munca de-a lungul anilor a facut ca barbatilor sa le fie mai greu sa obtina locuri de munca si sa gaseasca femei care sa doreasca sa se casatoreasca cu ei.

El a afirmat ca tara "a inceput recent sa se transforme intr-o societate dominata de femei" si ca acest lucru ar putea fi "partial responsabil pentru cresterea tentativelor de sinucidere ale barbatilor".

Coreea de Sud are una dintre cele mai ridicate rate ale sinuciderilor dintre tarile bogate ale lumii, dar si unul dintre cele mai slabe rezultate in ceea ce priveste egalitatea de gen. Comentariile consilierului Kim au fost criticate ca fiind cele mai recente dintr-o serie de remarci deplasate facute de politicieni barbati.

Raportul, publicat pe site-ul oficial al consiliului municipal, a aratat ca numarul tentativelor de sinucidere de-a lungul raului a crescut de la 430 in 2018 la 1.035 in 2023, iar proportia barbatilor care au incercat sa isi ia viata a crescut de la 67% la 77%.

In Coreea de Sud exista o prapastie substantiala intre numarul barbatilor si al femeilor care lucreaza cu norma intreaga, femeile ocupand in mod disproportionat locuri de munca temporare sau cu jumatate de norma. Diferenta de remunerare intre femei si barbati se reduce incet, dar femeile sunt platite in medie cu 29% mai putin decat barbatii.

In ultimii ani a luat amploare o miscare antifeminista, condusa de tineri dezamagiti, care sustin ca au fost dezavantajati de incercarile de a imbunatati viata femeilor.

Aparand ca un ecou al acestor opinii, raportul consilierului Kim a concluzionat ca modalitatea de a depasi "fenomenul dominatiei femeilor" este de a imbunatati gradul de constientizare a oamenilor cu privire la egalitatea de gen, astfel incat "barbatii si femeile sa se poata bucura de oportunitati egale".

In prezent, femeile reprezinta 20% din membrii Parlamentului Coreei de Sud si 29% din consilierii locali.

Consiliul municipal din Seul a declarat ca nu exista niciun proces care sa verifice ceea ce politicienii publica pe site-ul sau oficial, cu exceptia cazului in care continutul este ilegal. Acesta a declarat ca persoanele sunt singurele responsabile pentru continutul lor si vor suporta consecintele la urmatoarele alegeri.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare