![]() |
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski cere intensificarea eforturilor diplomatice și a presiunilor asupra Rusiei pentru a opri agresiunea militară, în urma atacului devastator asupra orașului Odesa, potrivit The Guardian.
01.05.2025, 15:25 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Intr-un mesaj publicat pe Telegram, liderul de la Kiev a afirmat ca Moscova a ignorat de peste 50 de zile propunerea americana pentru un armistitiu complet si neconditionat, dar si initiativele Ucrainei de a proteja infrastructura civila. "Raspunsul Rusiei au fost noi bombardamente si noi atacuri", a declarat el. Zelenski a subliniat ca este nevoie de un "impuls puternic pentru diplomatie" si a reiterat apelul la sanctiuni mai eficiente, intarirea apararii aeriene ucrainene si sprijin international. "Cu cat ne este mai puternica apararea, cu atat mai multe vieti putem salva si cu atat mai repede vom putea asigura o securitate durabila", a incheiat liderul de la Kiev. Atacul masiv cu drone rusesti care a lovit joi dimineata orasul-port Odesa s-a soldat cu doi morti si 15 raniti. Una dintre persoanele ucise era un angajat al companiei feroviare ucrainene Ukrzaliznytsia, care a fost surprins de explozie in propria locuinta, iar cea de-a doua victima este un tanar de 20 de ani.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.