![]() |
Alegerea lui Nicuşor Dan în funcţia de preşedinte al României reprezintă un semnal pozitiv pentru economie într-o perioadă în care provocările economice riscă, în continuare, să ducă România în zona de junk, dar mandatul lui va fi cel mai greu din istoria recentă, cu un deficit la nivel istoric, arată o analiză realizată de firma de consultanţă Frames.
19.05.2025, 13:10 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Potrivit analistilor de la Frames, respectarea acordului cu UE privind deficitul bugetar trebuie sa devina principala prioritate a noului guvern de la Bucuresti, scrie ZF. ,,Recladirea increderii investitorilor in Romania are nevoie de dovezi concrete de buna guvernare si speram ca dl. Dan impreuna cu noul guvern sa se focuseze pe reducerea deficitului bugetar care, dupa primele trei luni, a atins un nivel ingrijorator. Mentinerea deficitului la 7% in 2025, ca prim pas in acordul pe 7 ani cu CE, este esentiala pentru Romania'', afirma Adrian Negrescu, managerul Frames. Dincolo de formarea noului guvern, o prima dovada concreta a angajamentelor noii puteri va fi data de programul de guvernare. ,,Avem nevoie de un guvern format din experti, din oameni cu experienta si expertiza capabili sa restructureze cheltuielile publice, sa construiasca un program de guvernare realist, plecand de la realitatile economice, un program cu un timeline foarte clar si cu masuri menite sa limiteze risipa banului public si sa sustina economia", arata analiza Frames. Cresterea taxelor, un adevarat sepuku financiar Noul Guvern ar trebui sa evite pe cat posibil cresterea taxelor, o masura care risca sa duca economia in recesiune. ,,Avem peste 170.000 de firme ce angajeaza peste 500.000 de oameni care, in momentul de fata, sunt intr-o situatie de risc economic - oricand se pot inchide pe fondul scaderii vanzarilor, accentuarii blocajului financiar si accesului limitat la creditare. Acestea angajeaza, pe scara economiei, alte peste 350.000 de firme astfel ca, daca vom creste taxele si le vom accentua mai ales problemele legate de vanzari, riscurile unui fenomen de tip castel de carti de joc risca sa apara. Firmele se vor prabusi pe lanturi economic una dupa alta, afectate de problemele partenerilor de business'', arata analiza. Potrivit expertilor, cresterea TVA, a taxei pe venituri, a accizelor etc. ar trebui sa fie ultima solutie la care noua guvernare sa apeleze. ,,Exista date incurajatoare in privinta incasarilor din aprilie. Sa nu uitam ca ne asteapta un nou val de inflatie generat de cresterea pretului la energie si probabil si a liberalizarii pietei de gaze. S-ar putea ca acestea sa aduca mai multi bani la buget. Sa nu ne pripim sa crestem taxele si sa cautam solutiile alternative. Reducerea deficitului de la 9 la 7% nu este o misiune imposibila, mai ales in conditiile in care exista o multime de cheltuieli care pot fi reduse, de la cheltuielile cu bunuri si servicii la investitiile aberante in stadioane de sute de milioane de euro intr-un an in care statul nu a fost capabil sa indexeze alocatiile pentru copii'', afirma Adrian Negrescu. In plus, noua administratie de la Bucuresti va trebui sa renunte ideile aberante privind plafonarea preturilor. ,,Plafonarile la alimente n-au functionat, cele din zona asigurarilor au fost o catastrofa, cele la energie vor trebui ridicate. Este timpul sa lasam business-ul sa functioneze dupa principiile economiei de piata , sa incurajam concurenta nu sa stabilim, arbitrar, preturile si tarifele'', afirma expertii. Reformele, cruciale Dincolo de reducerea deficitului public si mentinerea nivelului de taxare, noua putere reprezentata de dl. Dan va trebui sa puna in practica toate reformele amanate din considerente electorale de catre fostele guvernari. ,,Noua lege a salarizarii in sectorul bugetar reprezinta un punct important pe agenda viitoarei guvernari. Romania nu isi mai permite sa plateasca o suma uriasa, de peste 180 de miliarde de lei, pentru un aparat bugetar insuficient reformat in care performanta nu este incurajata. Sistemul de salarizare, cel de premiere, sporurile si celelalte facilitati acordate bugetarilor trebuie regandite pentru a premia expertiza si rezultatele pozitive'', arata analiza. Reforma salarizarii va trebui sa fie insotita de mult dorita reforma administrativa, pe care presedintele si viitorul cabinet vor trebui sa o puna in practica. ,,Avem aceeasi organizare administrativa ca in anii 60. Intre timp, Romania s-a enclavizat economic si social, s-au produs miscari ample de populatie, iar arhitectura de institutii publice trebuie sa urmeze acest trend'', spune Negrescu. ,,O reorganizare de tip european, cu servicii publice focusate pe zone de dezvoltare, trebuie sa se afle in prim-plan. Marile orase trebuie se reprezinte aria de la care, pe orizontala, sa dezvoltam servicii publice de sanatate, educatie, transport care sa permita, de exemplu, unui locuitor din Ploiesti sau din Videle sa ajunga rapid la Bucuresti unde sa lucreze si apoi sa revina rapid in comunitatea locala. Enclavizarea economica e o realitate si trebuie sa construim serviciile publice cu gandul la viitor, la dinamica economica si sociala'', a mai spus acesta. Un alt capitol important din seria de reforme pe care noua administratie va trebuie sa se focuseze o reprezinta zona fiscala, acolo unde este nevoie de solutii concrete pentru a da incredere investitorilor si a insufla predictibilitate mediului economic. ,,Toate e-urile fiscale introduse in ultimii ani s-au dovedit inutile, birocratice si credem ca trebuie eliminate. Este nevoie, totodata, de o regandire a Codului Fiscal in sensul sustinerii business-ului si eliminarii birocratiei excesive, mai ales in zona de procedura fiscala. Dincolo de mentinerea TVA, trebuie eliminate impozitul minim pe cifra de afaceri pentru marile companii si impozitul pe stalp, doua masuri antieconomice care au generat efecte negative in economie. Consideram, pe de alta parte, ca noul guvern va trebui sa reformeze ANAF, sa focuseze activitatea Fiscului pe marea evaziunie si sa ia masuri concrete, precum taxarea inversa, solutii menite sa limiteze fraudele cu TVA'', arata analiza Frames. Potrivit expertilor, statul trebuie, totodata, sa gaseasca solutii pentru a impozita sumele nejustificate si a taxa veniturile exportate in paradisurile fiscale. Investitiile, aceasta saorma cu de toate Guvernele ultimilor ani s-au laudat excesiv cu investitiile facute de statul roman drept o solutie economica menita sa aduca crestere economica. Realitatea a aratat ca multe dintre ele au fost ineficiente, costisitoare si fara efect in economia reala. ,,Ne-am propus prea multe si am facut prea putine. PNRR-ul a fost un fel de saorma cu de toate la capitolul investitii. In loc sa ne focusam pe investitiile care pot aduce dezvoltare pe orizontala, de la infrastructura de transport la logistica si depozitare, am cheltuit miliarde pe constructia de stadioane, sali de sport, retele de gaz in localitati parasite etc. Nu am construit niciun spital public, nu am construit, cel putin in Capitala, nicio scoala noua. Trebuie sa iesim din aceasta paradigma a investitiilor fara cap si sa ne focusam pe infrastructura, energie si servicii sociale - esenta dezvoltarii unei Romanii prospere in viitor'', arata analiza. Focusul pe investitiile cu potential de dezvoltare pe orizontala este necesar mai cu seama ca, in urmatorii ani, banii europeni vor fi din ce in ce mai putini, iar focusul Bruxelles-ului se va muta de la infrastructura si servicii sociale la economie, la inovatie si dezvoltare. ,,Trebuie sa dezvoltam clustere economice, o legislatie favorabila parcurilor industriale, investitiilor greenfield si atragerii de investitori mai ales in zona logistica. Trebuie sa anticipam schimbarile din politicile economice ale Bruxelles-ului si sa avem pregatita oferta pentru fondurile europene disponibile', a declarat Negrescu. ,,Este nevoie, de exemplu, de o legislatie coerenta si favorabila atragerii fondurilor de investitii care sa vina cu alternativa pentru business la finantarea bancara. Fondul Proprietatea, de exemplu, trebuie sa devina un exemplu de bune practici in acest domeniu, sa atraga capital si sa sustina companiile romanesti cu potential, sa le ofere finantare si expertiza. Avem nevoie de un ecosistem de fonduri de investitii care sa sustina inovatia, performanta si lanturile de business autohtone", a mai spus acesta. Reforma pensiilor si a pietei muncii, in prim-plan O alta reforma cruciala care va trebui sa fie pusa in practica in urmatorii ani va fi cea a pietei muncii, strans legata de cea a pensiilor. Potrivit expertilor, Romania are nevoie de o regandire a taxarii in zona fortei de munca, menita sa stimuleze crearea de locuri de munca si sa creasca salariile. ,,Avem cele mai mari taxe pe salariu minim din UE. Este nevoie de o scadere a taxelor pe munca si o regandire a modului in care taxam veniturile oamenilor. Trebuie sa incercam sa evitam sa mai taxam orice venit cu bani pentru sanatate, sa stabilim o limita de la care CAS-ul sa nu mai poata fi aplicat oricarui venit. Trebuie sa incurajam oamenii sa aiba mai multe activitati, mai multe venituri, sa sprijinim initiativa privata si, in primul rand, crearea de locuri de munca". O extindere a sistemului bonurilor de masa este, de asemenea, necesara avand in vedere focusul angajatilor pe acest beneficiu si a efectelor sale pozitive, mai ales in zona reducerii evaziunii fiscale din industria alimentara si cea a serviciilor. Reforma pietei muncii este strans legata de cea a pensiilor, o problema care se dovedeste a fi o ,,,bomba cu ceas" in Romania. ,,In orizontul anului 2030 vor iesi la pensie peste 1,3 milioane de oameni, decreteii. Cine le va lua locul? Cum le vom platii pensiile in conditiile in care, in prezent, deficitul de la bugetul de pensii depaseste deja 40 de miliarde de lei anual. Stimularea natalitatii prin sustinerea familiilor cu facilitati fiscale, alaturi de reducerea taxelor pe munca trebuie sa se afle in prim-plan"', spune Negrescu. Potrivit expertilor de la Frames, acestea sunt doar cateva dintre reformele pe care noua putere va trebui sa le puna in practica. Esentiala, din aceasta perspectiva, va fi atragerea expertizei din sectorul privat, un joint venture intre stat si privat pe zonele de dezvoltare economica, de monitorizare a performantei statului, de dezvoltare a unei legislatii favorabile, adaptata noii realitati economice fiind absolut esentiala.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
19.05.2025, 16:59