|
Accesează
contul existent
24.04.2026, 17:09 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Actiunile Intel au crescut cu 26% vineri, atingand un nivel record, dupa ce rezultatele financiare au consolidat increderea investitorilor in planul ambitios de redresare al CEO-ului Lip-Bu Tan, noteaza FT.
Compania a estimat venituri pentru trimestrul curent intre 13,8 si 14,8 miliarde de dolari, peste asteptarile Wall Street de 13 miliarde, pe fondul cererii puternice generate de boom-ul inteligentei artificiale.
Tan a vorbit despre o schimbare "fundamentala" la Intel, companie care in urma cu un an se confrunta cu probleme serioase, inclusiv pierderi de cota de piata in fata rivalilor asiatici precum TSMC.
Veniturile din primul trimestru au ajuns la 13,6 miliarde de dolari (+7% anual), peste estimarile analistilor. Actiunile au urcat la peste 83 de dolari, depasind precedentul maxim istoric din 2000.
Redresarea Intel a fost sustinuta si de investitii din partea unor jucatori majori precum Nvidia si SoftBank, dar si de sprijinul guvernului american, care a preluat o participatie de 10%.
Compania a facut si schimbari majore: a anuntat reducerea a 15% din personal si a renuntat la proiecte costisitoare in Europa, incercand sa-si consolideze pozitia in competitia globala.
Cresterea este alimentata de investitiile masive in centre de date AI, unde Intel furnizeaza procesoare (CPU-uri) care functioneaza alaturi de cipurile avansate dezvoltate de companii precum Nvidia.
Parteneriatele recente, inclusiv cu Elon Musk pentru o facilitate de productie de cipuri si deciziile strategice privind capacitatile de fabricatie au intarit increderea investitorilor.
Segmentul de centre de date si AI a generat venituri de 5,1 miliarde de dolari, peste asteptari. Intel sustine ca trecerea catre faza de "inference" in AI creste nevoia de CPU-uri, nu doar de GPU-uri.
Totusi, compania a raportat o pierdere neta de 3,7 miliarde de dolari, cauzata in principal de o ajustare contabila legata de achizitia Mobileye. Pe baza ajustata, profitul net a fost de 1,5 miliarde de dolari.
In ciuda progreselor, conducerea avertizeaza ca industria ramane afectata de lipsa unor componente esentiale, precum memorie si wafer-e, iar atragerea clientilor externi pentru divizia de productie ramane un obiectiv cheie pentru a doua parte a anului.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
24.04.2026, 18:28
Justitia americana renunta la ancheta impotriva guvernatorului Fed, Jerome Powell, intr-o decizie...