×

Accesează
contul existent

Banci si asigurari

BNR: Activitatea economica a stagnat in T1/2025 dupa incetinirea consumului si contractia...

BNR: Activitatea economica a stagnat in T1/2025 dupa incetinirea consumului si contractia productiei industriale

16.05.2025, 15:39 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Economia Romaniei a stagnat in T1/2025 fata de avansul usor anticipat in februarie, in timp ce dinamica anuala a PIB s-a situat la 0,2%, in scadere de la 0,5% in T4/2024, in conditiile unor evolutii mixte la nivelul componentelor cererii agregate si al sectoarelor majore, noteaza BNR in raportul publicat vineri privind hotararile Consiliului de Administratie pe probleme de politica monetara.

Astfel, in primul trimestru din 2025, vanzarile cu amanuntul au inregistrat o incetinire semnificativa a ritmului de crestere fata de anul anterior, in timp ce serviciile prestate populatiei au consemnat o scadere in lunile ianuarie si februarie. In contrast, volumul lucrarilor de constructii a revenit puternic in teritoriu pozitiv in primele doua luni ale anului, dupa o evolutie negativa in trimestrul precedent, evolutie determinata in principal de redresari semnificative pe segmentele rezidential si al constructiilor ingineresti.

In paralel, productia industriala a inregistrat o contractie accentuata in primul trimestru din 2025, inversand tendinta usor pozitiva din trimestrul anterior. Totodata, exporturile de bunuri si servicii au continuat sa scada intr-un ritm mai rapid, accentuand diferenta negativa fata de importuri, al caror avans a fost considerabil mai puternic comparativ cu ultimul trimestru din 2024

"Drept urmare, deficitul comercial si-a reaccelerat puternic cresterea fata de aceeasi perioada a anului trecut in primul trimestru al anului curent, iar deficitul de cont curent a continuat sa-si mareasca ritmul inalt de crestere in termeni anuali", se specifica in raportul BNR.

Boardul BNR s-a intrunit vineri pentru cea de-a patra sedinta de politica monetara din anul 2025, in care a decis mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 6,5% pe an, precum si mentinerea ratei dobanzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5% pe an.

De asemenea, BNR a mentinut si rata dobanzii la facilitatea de depozit la 5,5% pe an, in cea de-a patra sedinta de politica monetara din 2025.

Conducerea Bancii Nationale a mai decis mentinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei si in valuta ale institutiilor de credit

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare