![]() |
15.06.2025, 23:33 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Benjamin Netanyahu avertizeaza ca fortele armate israeliene "vor face ceea ce trebuie" cu conducerea Iranului si sugereaza ca schimbarea regimului ar putea fi un rezultat al atacurilor Israelului asupra republicii islamice, scrie FT.
Declaratiile premierului israelian - ca raspuns la o intrebare privind o posibila asasinare a liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei - vin dupa un weekend marcat de ostilitati escaladate, in care cei doi inamici de moarte au facut schimb de atacuri asupra oraselor si infrastructurii energetice.
De la atacul-surpriza lansat vineri, Israelul a eliminat figuri-cheie din armata si programul nuclear al Iranului si a efectuat lovituri aeriene in toata tara, aruncand doua dintre cele mai puternice armate din Orientul Mijlociu intr-un conflict deschis.
Intrebat intr-un interviu pentru Fox News daca inlaturarea regimului lui Khamenei este unul dintre obiectivele Israelului, Netanyahu a raspuns ca "ar putea fi cu siguranta un rezultat, pentru ca actuala conducere este foarte slaba".
"80% dintre oameni ar da afara acesti fanatici teocrati", a adaugat prim-ministrul israelian. "Decizia de a actiona, de a se ridica, apartine poporului iranian."
Intrebat despre un raport Reuters care sustinea ca Donald Trump ar fi blocat un plan israelian de a-l asasina pe Khamenei, Netanyahu a spus: "Sunt atat de multe stiri false despre conversatii care nu au avut loc niciodata si nu voi intra in detalii."
"Dar pot sa va spun ca vom face ce trebuie sa facem. Si cred ca Statele Unite stiu ce este bine pentru ele", a adaugat el.
Israelul urmareste de mult timp o politica de asasinare a inamicilor sai din regiune. Fortele sale armate au decimat conducerea gruparilor militante sprijinite de Iran - Hamas si Hezbollah - de la atacul asupra Israelului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023.
Netanyahu a vorbit dupa ce Donald Trump a cerut mai devreme, duminica, un acord intre partile aflate in conflict, afirmand ca au loc "multe apeluri si intalniri" care ar putea duce in curand la pace. "Iranul si Israelul ar trebui sa ajunga la un acord si o vor face", a scris el pe platforma Truth Social.
Intr-un apel ulterior catre ABC News, Trump a spus ca si presedintele rus Vladimir Putin este "pregatit" sa medieze - adaugand ca el este "deschis" ideii si ca a discutat despre acest lucru cu omologul sau rus.
Cu toate acestea, in ciuda declaratiilor lui Trump, Israelul si Iranul au continuat sa isi lanseze reciproc atacuri duminica.
Oficialii israelieni au anuntat ca fortele armate au lovit peste 80 de tinte, inclusiv ministerul apararii, locatii militare si nucleare, precum si cel putin doua instalatii energetice. Zeci de iranieni au fost ucisi in atacuri, dar autoritatile nu au publicat un bilant oficial al victimelor.
Mass-media de stat iraniana a relatat ca Israelul a efectuat mai multe atacuri in Teheran, inclusiv cel putin doua in cartiere rezidentiale din centrul orasului, si a lovit o conducta principala de apa, cauzand scurgeri in nordul capitalei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
16.06.2025, 12:39