Opinii

Romania, la fel ca multe alte economii, traverseaza o perioada plina de provocari fiscale (desi, in cazul nostru, presiunile par mai pronuntate). Intrebarile despre structura bugetului si sustenabilitatea acestuia devin tot mai presante, iar deciziile luate acum vor influenta directia de dezvoltare a tarii pentru multi ani.

In astfel de perioade, ar fi ideal sa avem un ghid clar, o harta precisa care sa indice drumul spre un viitor prosper. Insa economia nu functioneaza dupa coordonate fixe. Nu exista o formula universal valabila, ci mai degraba lectii extrase din experientele altor state, principii economice testate si alegeri strategice care pot face diferenta.

Tocmai de aceea, pe langa intrebarea imediata "ce masuri ar trebui luate?" este important sa ne gandim si dintr-o perspectiva generala: "ce tip de stat ne dorim?". Spatiul pentru analize prelungite si actiuni intarziate este limitat, avand in vedere atentia sporita pe care pietele si agentiile de rating o acorda situatiei fiscale. Deciziile trebuie luate rapid, dar fara a pierde din vedere imaginea de ansamblu, astfel incat masurile adoptate sa nu creeze vulnerabilitati pe termen lung. Cum gasim echilibrul intre un stat suplu si eficient, care creeaza premise pentru crestere si inovatie, si unul care risca sa devina prea mare si greu de sustinut?

O scurta incursiune in istoria rolului statului

Discutia despre dimensiunea optima si rolul statului nu este noua. Inca din Antichitate, filozofii greci dezbateau rolul acestuia in organizarea societatii. Platon (c. 428-347 i.Hr.), in "Republica" (c. 375 i.Hr.), imagina un stat condus de filosofi-rege, menit sa asigure justitia si armonia sociala, in timp ce Aristotel (384-322 i.Hr.) sustinea un echilibru intre puterea centrala si autonomia cetatenilor.

In Iluminism (sec. XVII-XVIII), statul devine subiectul unei mari dezbateri filosofice. John Locke (1632-1704) vedea guvernul ca un garant al drepturilor fundamentale (viata, libertatea si proprietatea) si pleda pentru un stat limitat, care sa intervina doar acolo unde era absolut necesar. In contrast, Thomas Hobbes (1588-1679), sustinea necesitatea unui stat puternic, "Leviathanul", capabil sa mentina ordinea prin autoritate absoluta. Liberalismul clasic s-a pozitionat ferm impotriva acestui model, considerand ca un stat supradimensionat devine un obstacol in calea libertatii individuale si a progresului economic.

Revolutiile industriale si schimbarile economice ale secolelor XIX-XX au dus la o expansiune treptata a rolului statului. In timpul Marii Depresiuni (1929-1939), economistul britanic John Maynard Keynes (1883-1946) a argumentat ca guvernele trebuie sa intervina activ in economie pentru a stimula cererea si a reduce somajul, ceea ce a justificat o crestere a cheltuielilor publice. Aceasta tendinta s-a accentuat in timpul si dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, cand statele au preluat un rol mai mare in redistribuirea veniturilor si in administrarea economiei.

Un factor-cheie in aceasta tranzitie a fost si renuntarea la standardul aur (15 august 1971), care, pana in anii '70, impunea o limita clara asupra cheltuielilor guvernamentale. Daca in trecut cheltuielile guvernamentale erau constranse de necesitatea de a mentine rezerve de aur, noul sistem a permis guvernelor o mai mare flexibilitate in gestionarea economiilor.

In 1972, in economiile dezvoltate, cheltuielile guvernamentale reprezentau, in medie, cca. 33% din PIB. Cinci decenii mai tarziu, acest procent a crescut la aprox. 47%, reflectand o tendinta naturala de extindere a statului (desi ramane de vazut cat de sustenabila este aceasta evolutie pe termen lung) pe masura ce societatile au devenit mai complexe, iar cererea pentru servicii publice a crescut. Acest proces nu este in sine problematic, atat timp cat statul isi mentine eficienta si nu ajunge sa consume excesiv resursele sectorului privat.

In acest context, discutia despre dimensiunea optima a statului nu ar trebui sa se rezume doar la o cifra magica (exprimata prin cheltuielile guvernamentale ca procent din PIB), ci si la eficienta cu care acesta raspunde nevoilor societatii. Un stat bine calibrat este acela care asigura servicii esentiale de calitate si completeaza mecanismele pietei acolo unde acestea nu ofera solutii viabile, fara a descuraja initiativa privata sau a impovara excesiv economia.

Harta economica a lumii

Revenind la harta despre care vorbeam mai devreme, putem construi un grafic care sa ofere o perspectiva mai clara asupra pozitionarii economiilor. Pentru acest exercitiu, putem folosi un sistem simplu de coordonate, bazat pe doua axe, avand Romania in centru:

- pe axa orizontala (X) - nivelul de dezvoltare economica, masurat prin PIB per capita.

- pe axa verticala (Y) - dimensiunea statului, exprimata prin cheltuielile guvernamentale ca procent din PIB.

Scopul acestui articol nu este sa porneasca o dezbatere ideologica despre rolul statului, ci sa analizeze, pe baza datelor, unde se pozitioneaza Romania si ce concluzii practice putem trage. Discutiile despre dimensiunea optima a statului sunt ample si adesea controversate, depasind cu mult cadrul unei analize de cateva pagini.

Desigur, orice astfel de model vine cu limitarile sale, iar alegerea indicatorilor poate fi subiect de dezbatere. Totusi, fara a complica prea mult analiza, aceasta abordare ofera un cadru util pentru a intelege unde se situeaza diferite economii, printre care si Romania.

Examinand aceasta harta economica, pozitia Romaniei ofera cateva perspective interesante. Romania a facut progrese evidente din punct de vedere economic in ultimele decenii, iar perceptia privind nivelul actual de bunastare poate fi revizuita intr-o lumina mai favorabila. Desi exista inca numeroase provocari, observam totusi o evolutie favorabila comparativ cu perioadele anterioare, un aspect pe care l-am explorat mai detaliat in articolul de opinie "Epoca de aur si formula succesului" (https://opiniibnr.ro/epoca-de-aur-si-formula-succesului/).

Daca analizam evolutia din 2014 pana in 2024, Romania s-a deplasat pe axa dezvoltarii economice spre dreapta, indicand un avans clar. In paralel, a crescut si amprenta statului - o miscare ascendenta pe axa cheltuielilor publice. Aceasta evolutie confirma, intr-o anumita masura, perceptia ca statul si-a extins rolul in economie, desi, in termeni comparativi, exista si alte economii avansate unde implicarea guvernamentala este si mai ampla.

Ca observatie generala, un stat de dimensiuni reduse nu este, in mod automat, sinonim cu bunastarea cetatenilor. Dimpotriva, in multe cazuri, corelatia pare sa fie inversa. Acest subiect a fost dezbatut intens din multiple perspective ideologice, iar realitatea este mai complexa decat ecuatia simplificata conform careia un stat mai mic garanteaza automat o economie mai prospera. De aceea, este util sa privim aceasta dezbatere intr-un cadru mai amplu, analizand nu doar marimea statului, ci si eficienta cu care acesta isi indeplineste rolul.

Pentru a intelege mai bine unde ne aflam si ce tip de stat ne dorim, putem structura optiunile in patru cadrane distincte - un exercitiu asemanator testelor grila cu variante multiple de raspuns. Primul pas este sa excludem variantele extreme, cele care, indiferent din ce perspectiva le-am privi, nu ar putea reprezenta o directie dezirabila pentru o economie moderna.

Optiunea A: Stat mare, economie subdezvoltata

Un stat extins, cu un aparat administrativ complex si cheltuieli publice ridicate, dar fara o economie suficient de robusta pentru a le sustine, reprezinta un dezechilibru profund. In aceasta categorie se regasesc economii care se confrunta cu dificultati structurale, fie din cauza unor constrangeri istorice si economice, fie ca urmare a unor circumstante exceptionale care le-au afectat stabilitatea (un exemplu este Ucraina, unde statul a fost nevoit sa-si extinda rolul din cauza conflictului militar). De asemenea, putem privi spre tari precum Lesotho (o enclava in interiorul Africii de Sud, o economie cu particularitati proprii, cu o populatie scazuta, relativ tanara ca stat modern) sau alte economii in care structurile de guvernare sunt disproportionat de mari in raport cu capacitatea economica a societatii. Prin urmare, optiunea A poate fi eliminata din start.

Optiunea D: Stat mic, economie slab dezvoltata

Surprinzator, majoritatea economilor se regasesc in aceasta categorie. Cu alte cuvinte, la nivel global, un stat relativ mic cu cheltuieli guvernamentale reduse in raport cu PIB-ul, este mai degraba regula decat exceptia. Cu toate acestea, majoritatea economiilor care se regasesc in acest cadran nu sunt neaparat prospere.

Un stat mic poate fi rezultatul unui model economic eficient, dar poate fi si un semn de slabiciune. In multe dintre aceste tari, guvernul nu reuseste sa colecteze suficiente taxe, sa mentina ordinea, sa investeasca in infrastructura sau sa asigure servicii publice esentiale precum educatia. Aceasta lipsa de capacitate administrativa poate limita serios potentialul de dezvoltare. In multe economii din Africa, de exemplu, un stat de mici dimensiuni nu este neaparat un avantaj, ci mai degraba o constrangere care impiedica progresul.

Mai exista si alte explicatii pentru aceasta situatie. In unele cazuri, raportul scazut dintre cheltuielile statului si PIB poate fi influentat de dimensiunea economiei informale. De asemenea, in anumite tari cu structuri de guvernare mai autoritare, statul poate parea "mic" utilizand datele oficiale, dar sa aiba, in realitate, o prezenta economica puternica prin intermediul companiilor controlate de guvern sau al altor mecanisme indirecte de influenta economica.

Sigur, pot exista si alte explicatii pentru aceasta situatie, dar esential este ca un stat mic nu inseamna automat eficienta sau prosperitate. Prin urmare, nici aceasta optiune nu este un scenariu dezirabil.

Optiunea C: Stat mic, economie dezvoltata

La prima vedere, un stat suplu, cu un aparat administrativ eficient si cheltuieli publice reduse, combinat cu o economie dezvoltata, ar putea parea scenariul ideal. In teorie, aceasta ar fi formula perfecta: o economie prospera, unde sectorul privat este principalul motor de crestere, iar statul isi limiteaza interventiile la strictul necesar.

Totusi, realitatea arata ca acest model nu este usor de replicat, iar economiile care reusesc sa se incadreze aici sunt mai degraba exceptia decat regula. Mai mult, multe dintre ele au contexte specifice, greu de transpus in alte tari.

Un prim exemplu il reprezinta statele din Golf (Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Qatar) unde veniturile uriase generate de resursele naturale permit mentinerea unor taxe reduse si a unui stat relativ suplu. Romania este, desigur, o tara cu resurse, dar nu la un nivel comparabil cu aceste economii.

Apoi, exista exemple precum Irlanda si Hong Kong, care au urmat trasee de dezvoltare foarte specifice. Irlanda a devenit o destinatie preferata pentru marile companii de tehnologie, beneficiind de politici fiscale favorabile si de pozitia sa in Uniunea Europeana. Hong Kong, la randul sau, a fost mult timp un centru financiar global, atragand capital si companii printr-un regim fiscal competitiv si prin proximitatea fata de pietele asiatice.

Un alt exemplu des mentionat este Elvetia, o tara cu un stat eficient si o economie extrem de sofisticata. Totusi, trebuie sa fim realisti. Vorbim de o societate exceptionala, care a construit treptat, in ultimele doua secole, un model economic si institutional de succes. Pentru Romania, la acest moment, un astfel de model ramane un obiectiv foarte ambitios, iar simpla reducere a dimensiunii statului nu ar fi suficienta pentru a ne apropia de acest standard.

Prin urmare, desi acest scenariu este unul atractiv, el este dificil de replicat si necesita mult mai mult decat o simpla ajustare a politicilor fiscale sau administrative. Atingerea unui astfel de echilibru presupune un mediu economic si institutional exceptional, construit in timp, nu doar decizii de reducere a rolului statului in economie.

Optiunea B: Stat mai mare, economie dezvoltata

Ajungem astfel la ultima optiune, destul de raspandita in randul tarilor din Uniunea Europeana. In acest scenariu, statul are un rol important in economie, iar nivelul de dezvoltare este ridicat. Exista multiple variante ale acestui model, fiecare cu propriile particularitati.

Un prim exemplu il reprezinta economiile din Europa de Vest, precum Italia si Franta, parteneri comerciali importanti ai Romaniei, state cu economii puternice si bine consolidate. Dar chiar si in cazul lor, sustenabilitatea datoriei publice ramane o provocare, in contextul unui sector public extins. Daca economii de aceasta anvergura se confrunta cu astfel de limitari, este clar ca extinderea statului nu pare o solutie optima pentru Romania, care are in continuare nevoie de un model de crestere sustenabil, capabil sa recupereze din ecartul economic fata de economiile occidentale.

Un alt model des invocat este cel nordic. Tarile nordice (Suedia, Danemarca, Norvegia si Finlanda) au un sector public mare, dar si o reputatie pentru eficienta administrativa si politici economice bine calibrate. Spre deosebire de alte economii cu un stat extins, aceste tari au reusit sa mentina un echilibru intre cheltuieli publice ridicate si o economie competitiva. Totusi, trebuie sa fim realisti: replicarea acestui model nu este usoara. In primul rand, pentru ca un stat mare sa functioneze eficient, este nevoie de institutii solide, un grad ridicat de conformare fiscala si un nivel inalt de incredere in administratie.

In plus, chiar si in aceste economii apar semne ca nivelul ridicat al taxarii incepe sa influenteze comportamentul contribuabililor, determinand recent o parte dintre cei cu venituri mari sa caute alternative cu regimuri de taxare mai favorabile.

O alta comparatie fireasca este cu tarile din Europa Centrala si de Est. Daca ne uitam la economii precum Polonia, Cehia sau Ungaria, observam ca Romania este deja comparabila din punct de vedere al nivelului de dezvoltare. In acest context, nu exista argumente clare care sa sugereze ca un stat semnificativ mai mare ar fi necesar.

Concluzii

Locul optim pare sa fie la granita dintre B si C, insa ideal ar fi sa ne pozitionam cat mai spre dreapta, catre un nivel mai ridicat de dezvoltare economica. Obiectivul nu este doar echilibrarea dimensiunii statului, ci si asigurarea unui cadru care sa favorizeze cresterea si competitivitatea, evitand in acelasi timp riscurile asociate unui aparat administrativ supradimensionat.

In ceea ce priveste cheltuielile publice, este esential sa evitam o crestere excesiva a rolului statului in economie. Pragul de 40% din PIB pare a fi un reper rezonabil - o depasire semnificativa a acestui nivel ar putea pune presiune pe sustenabilitatea fiscala si pe mediul economic.

Exista oportunitati pentru optimizare: imbunatatirea eficientei administrative si o alocare mai judicioasa a resurselor ar putea contribui la consolidarea echilibrului fiscal, fara a compromite functiile esentiale ale statului. Este de preferat ca resursele publice sa fie utilizate cu precadere pentru: (1) servicii publice de calitate, precum educatia si sanatatea, avand in vedere provocarile demografice generate de imbatranirea populatiei; (2) investitii, un element esential pentru sustinerea dezvoltarii economice si cresterea competitivitatii pe termen lung; (3) apararea, in contextul noilor realitati geopolitice, care impun masuri adecvate pentru asigurarea securitatii nationale. In acest sens, reducerea cheltuielilor cu mult sub acest prag nu pare fezabila.

Pe partea de venituri, problema colectarii ramane una dintre principalele provocari structurale. O abordare mai eficienta, combinata cu un sistem digitalizat si modern de administrare fiscala, ar putea imbunatati gradual capacitatea statului de a-si gestiona veniturile. Romania are deja un sector IT relativ dezvoltat, ceea ce ofera un potential substantial pentru digitalizare si cresterea eficientei fiscale. O reforma bine calibrata in acest sens ar putea aduce rezultate tangibile, fara a fi nevoie de o povara fiscala excesiva asupra economiei.

Un stat care isi propune sa creasca veniturile trebuie sa evite depasirea unui prag optim (concept cunoscut sub numele de Curba Laffer), unde povara fiscala descurajeaza activitatea economica si reduce baza de impozitare. Daca taxele devin prea mari, mediul privat risca sa fie afectat, investitiile pot scadea, somajul ar creste, iar statul ar putea obtine, paradoxal, venituri mai mici. In plus, un nivel considerat excesiv al taxarii poate incuraja economia gri, determinand tot mai multe companii si contribuabili sa caute modalitati de a opera in afara cadrului fiscal. Prin urmare, este esential sa mentinem taxarea intr-un interval sustenabil, care sa sprijine atat economia, cat si finantele publice.

Readucerea deficitului la un nivel sustenabil nu este doar o optiune, ci o necesitate. Un buget mai echilibrat contribuie la consolidarea increderii, mentinerea predictibilitatii si intarirea rezilientei economiei. In actualul context economic, finantele publice solide joaca un rol mult mai important decat in trecut.

In final, Romania trebuie sa gaseasca un echilibru intre eficienta statului si dimensiunea sa. Nu avem motive sa mergem spre un model supradimensionat, dar nici nu putem reduce drastic rolul administratiei publice. Directia corecta nu este o alegere intre extreme, ci mai degraba un proces continuu de optimizare, astfel incat statul sa ramana un facilitator al dezvoltarii, fara a deveni un obstacol in calea progresului economic.

Cu cat un stat este mai stabil si predictibil, cu atat ofera un cadru mai favorabil pentru investitii si dezvoltare economica. In esenta, statul ar trebui sa ramana o entitate echilibrata, prudenta si cumpatata.