×

Accesează
contul existent

Zf 24

"Diaspora Investeste Acasa": Ministerul Finantelor aloca 100 mil.euro pentru primul program pentru...

"Diaspora Investeste Acasa": Ministerul Finantelor aloca 100 mil.euro pentru primul program pentru afacerile dezvoltate in tara de romani stabiliti in strainatate

27.05.2026, 12:46 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Ministerul Finantelor aloca 100 milioane euro pentru primul program care finanteaza afacerile dezvoltate de romanii din diaspora care aleg sa investeasca in Romania .

Prin "Diaspora Investeste Acasa", firmele nou infiintate de cetateni romani stabiliti in strainatate vor putea primi granturi de pana la 200.000 euro prin Banca de Investitii si Dezvoltare, institutia responsabila cu acordarea, monitorizarea si plata granturilor.

Prin intermediul acestui program, societatile nou infiintate, al caror capital social este detinut majoritar de cetateni romani cu domiciliul sau resedinta in strainatate, vor putea accesa granturi pentru sustinerea creditelor destinate investitiilor.

"Prin acest program ne propunem sa transformam experienta profesionala, competentele si resursele romanilor din diaspora intr-un motor de dezvoltare economica pentru Romania. Transmitem astfel un semnal ca sustinem initiativa antreprenoriala si investitiile realizate de romanii care doresc sa contribuie activ la dezvoltarea economiei nationale. Programul inseamna investitii sustenabile, noi oportunitati pentru comunitatile locale si crearea de locuri de munca", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finantelor.

Granturile vor putea acoperi pana la 60% din valoarea creditului de investitii, fara a depasi suma de 200.000 euro pentru fiecare beneficiar eligibil. Sprijinul financiar va fi acordat in perioada 2026-2029, in limita bugetului disponibil.

Programul se adreseaza start-up-urilor infiintate de romani din diaspora care indeplinesc conditiile de eligibilitate prevazute in schema de ajutor de minimis. Printre principalele criterii se numara detinerea majoritara a capitalului social de catre cetateni romani care au avut domiciliul sau resedinta in strainatate pentru o perioada de minimum 12 luni consecutive in ultimele 18 luni, existenta unei experiente profesionale sau a unor studii relevante de minimum un an in domeniul pentru care se solicita finantarea si mentinerea investitiei si a structurii actionariatului pentru o perioada de cel putin 3 ani de la finalizarea investitiei.

Beneficiarii vor trebui sa asigure o contributie proprie de minimum 10% din valoarea proiectului de investitii. Pentru antreprenorii cu varsta sub 35 de ani, contributia minima va fi redusa la 5%.

Valoarea minima a unui credit de investitii este de 5000 de euro, iar valoare maxima este de 500.000 euro. Perioada maxima de creditare va fi de 10 ani, fara ca scadenta finala sa depaseasca data de 31 decembrie 2037.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare