![]() |
28.01.2026, 13:08 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Dolarul a scazut cu 1,3% fata de un pprincipalele monede marti, ajungand la cel mai scazut nivel din ultimii patru ani si fiind in declin cu 2,6% de la inceputul lui 2026. Miercuri, in Asia, moneda americana a mai pierdut 0,1%.
Lira sterlina si euro au atins cele mai ridicate niveluri fata de dolar din mijlocul anului 2021. Moneda unica europeana a crescut cu 1,4%, pana la 1,204 dolari, in timp ce lira sterlina a urcat cu 1,2%, la 1,384 dolari.
Yenul a continuat miercuri un raliu inceput cu trei zile in urma, pe masura ce traderii din Tokyo au reactionat la comentariile facute de Trump peste noapte. Moneda japoneza a atins un nivel de 152,3 yeni pentru un dolar, apropiat de cel inregistrat in octombrie, cand numirea lui Sanae Takaichi in functia de prim-ministru a declansat un val de vanzari care a durat trei luni.
Noua unda de turbulente de pe pietele valutare a venit dupa ce Trump a fost intrebat, la un eveniment in Iowa, daca este ingrijorat de recentele scaderi ale dolarului, iar acesta a raspuns: "Nu, cred ca este grozav."
El a adaugat: "Uitati-va la valoarea dolarului. Uitati-va la afacerile pe care le facem. Dolarul este... dolarul se descurca foarte bine."
Migrarea catre alte active de refugiu s-a accelerat, de asemenea, marti. Pretul argintului a crescut cu peste 8%, ajungand la 112 dolari pe uncie.
"Forta aurului si slabiciunea dolarului reflecta indoieli serioase legate de politicile haotice si improvizate ale lui Trump", a declarat Trevor Greetham, responsabil pentru investitii multi-active, facand referire la cele mai recente atacuri ale administratiei la adresa Canadei si Coreei de Sud.
"Indicii credibile ca SUA ar putea interveni pentru a cumpara yeni arata ca factorii de decizie pur si simplu nu sunt preocupati de riscurile negative pentru dolar", a adaugat el, facand referire la speculatiile recente potrivit carora SUA si Japonia ar putea interveni impreuna pe pietele valutare pentru a opri deprecierea rapida a yenului.
Banca Federala din New York a efectuat vineri tarziu o "verificare a ratelor" pentru yen, la solicitarea Departamentului Trezoreriei, o miscare considerata adesea un preludiu al unei interventii.
Analistii au mai spus ca euro "beneficiaza de rolul sau de anti-dolar", pe fondul ingrijorarilor legate de politicile SUA.
"Politicile imprevizibile ale SUA inseamna ca, desi activele riscante evolueaza bine, dolarul ar putea fi lovit. Strategia de tip "vinde America" este o tema persistenta... Investitorii internationali nu sunt convinsi ca declinul dolarului s-a incheiat", a declarat Thomas Simons, economist-sef pentru SUA la Jefferies.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
28.01.2026, 21:13
FED nu cedeaza presiunii administratiie Trump: Dupa trei scaderi consecutive, Rezerva Federala a...