×

Accesează
contul existent

Opinii

Dragos Damian, Terapia Cluj: Impozitul minim pe cifra de afaceri IMCA trebuia anulat, nu...

Dragos Damian, Terapia Cluj: Impozitul minim pe cifra de afaceri IMCA trebuia anulat, nu injumatatit - iar asta o spune cineva care nu plateste IMCA. Prezumptia de nevinovatie nu functioneaza nici la jumatate, nici la sfert, nici in alt fel. Acceptarea injumatatirii poate echivala cu acceptarea unui grad de vinovatie

26.12.2025, 11:35 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

IMCA a fost si ramane o prostie, cineva s-a urcat cu bocancii pe prezumptia de nevinovatie. Iata ce scriam acum 2 ani despre IMCA:

"O masura care nu este neaparat lipsita de justitie poetica daca ne uitam la saracele companii care au cresteri de venituri de doua cifre si, magie si suspans, inregistreaza de ani de zile pierderi. Introducerea masurii ar demonstra insa ca statul roman nu este capabil sa tina sub control maximum 500 de companii mari, care au cifra de afaceri peste un anumit prag, daramite sute de mii de alti agenti economici."

Propaganda patriotica a spus la momentul respectiv ca IMCA este o pedeapsa aplicata multinationalelor acuzate ca fac tot felul de jonglerii fiscale si muta in afara profiturile facute in Romania - cel mai suculent (nu e un cuvant bun in context) exemplu de jonglerie fiscala era o multinationala care cumpara de la firma sora din grup, aflata in alt stat european, hartie igienica la pret de 3x mai mare decat cel de la noi.

Sigur ca si companiile romanesti pot face acelasi lucru, folosind un tert, dar ele sunt in afara oricarei suspiciuni, fiind romanesti.

Masura a fost bine primita electoral de popor, dar poporul nu a inteles ca este strivita cu bocancii prezumptia de nevinovatie: IMCA, in forma in care a fost aplicat, sanctioneaza multe companii care nu fac jonglerii fiscale. Mai bine sa scape zece persoane vinovate decat sa fie pedepsita una nevinovata, nu-i asa, Sir William Blackstone?

Insa, cu tot respectul cuvenit, este o prostie la fel de mare sa accepti mentinerea IMCA la 0,5%, la 0,25%, la 0,1%, la oricat. Dar daca cei care sunt afectati de masura sunt multumiti cu raul mai putin rau, cu 0,5% in loc de 1%, chiar daca principial continua sa fie incalcata prezumtia de nevinovatie, de ce sa comentam noi, ceilalti? Sau interpretam ca se accepta un anume grad de vinovatie?

Buna guvernare inseamna, in primul rand, sa aplici mecanisme tintite de combatere generala a jongleriilor fiscale, dupa care pot fi aplicate si alte masuri sectoriale de colectare de fonduri suplimentare la buget.

Uite un exemplu de astfel de masura, taxa clawback de 25% calculata la cifra de afaceri - tipa ca din gura de sarpe un intreg sector economic, dar a plecat vreo companie din Romania? Nici nu pleaca, statul roman s-a speriat de tipete si le-a bagat in buzunare vreo 35 de miliarde de lei in ultimii 7-8 ani....).

Apoi. Taxa windfall este folosita tocmai de tarile cu economii puternice - nu spun aici in ce sectoare economice, sa nu ma calce vreo masina.

Offset-ul este o masura inteligenta, indirecta si cu efect pe termen mediu de atragere de ISD si, in consecinta, de fonduri suplimentare la buget.

Si, in ultima instanta, de ce nu, conditionarea ca dupa atingerea unui prag de importuri un agent economic sa trebuiasca sa faca o investitie industriala in Romania.

Daca erau luate toate sau unele dintre masurile de mai sus, incepand din 2022, mai mult ca sigur nici nu trebuia crescut TVA.

In fine, exista si alte metode de a aduce mai multi bani la buget, dar numai dupa ce este lichidata criminalitatea fiscala, o povara tot mai greu de carat in spate de Romania. Dar pentru asta trebuie sa fim condusi de oameni politici curajosi si competenti, carora sa nu le fie frica de asociatii, de federatii, de patronate, de camere de comert, de alte infratiri de oameni de afaceri si de analistii, de consultantii, de lobbistii si de creatorii de continut media ai acestora.

Este inacceptabil ca un singur om politic sa fie impins in fata sa ia masuri nepopulare in economie iar toti ceilalti oameni politici sa-l invinovateasca de pe margine.

La fel cum este inacceptabil ca autoritatile sa traga si mai tare de sectoarele economice care deja aduc multi bani la buget.

Suntem in tara in care autoritatile se incapataneaza sa creada ca daca raportezi profit esti baiatul rau caruia trebuie sa-i trimita o inspectie, iar daca raportezi pierderi esti baiatul bun caruia trebuie sa-i acorde o scutire.

Suntem in tara in care companiile fac foarte multi bani insa lasa foarte putini bani.

Suntem in tara in care in loc sa avem o strategie sanatoasa de industrializare, fabrici, uzine si combinate, ne tragem picioarele, bolnavicios, din deficit in deficit.

P.S. Daca credeti ca voua va este greu, fiti atenti aici. Taxa pe cifra de afaceri a fabricilor de medicamente a crescut cu 4% in 2025 iar TVA pe suplimentele alimentare, in marea lor majoritate produse autohtone, cu 233%. Asta desi, din cinci in cinci minute, cate un politician ne asigura ca acorda sprijin strategic fabricilor de medicamente din Romania.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare