×

Accesează
contul existent

Banci si asigurari

Eugen Radulescu, consilier al guvernatorului BNR: 2026 va fi mai putin rau decat anul 2025. In mod...

Eugen Radulescu, consilier al guvernatorului BNR: 2026 va fi mai putin rau decat anul 2025. In mod normal, in a doua parte a anului vom avea o scadere mai semnificativa a inflatiei

13.01.2026, 15:27 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Romania ar putea inchide 2025 cu o crestere economica de peste 1%, in timp ce inflatia a ramas sub pragul psihologic de 10%, pe fondul unei atenuari a dezechilibrelor macroeconomice in a doua parte a anului, potrivit estimarilor lui Eugen Radulescu, consilier al guvernatorului BNR.

Pentru 2026, Eugen Radulescu anticipeaza un an mai putin dificil decat 2025, dar avertizeaza ca ritmul de crestere va depinde de o incertitudine majora: capacitatea economiei de a intra intr-un proces real de restructurare, in special in sectorul public si la nivelul intreprinderilor de stat.

"Este foarte probabil ca anul 2025 sa se fi incheiat cu o crestere putin mai mare decat in 2024, cand a fost de 0,8%. Eu personal ma astept sa depasim 1% in anul care s-a incheiat, ceea ce este o veste buna. In acelasi timp, rata inflatiei nu a depasit 10% anul trecut si cred ca nici nu s-a incheiat anul cu mai mult de aproximativ 9,5-9,6%, in orice caz sub 10%. Avand in vedere toate confuziile prin care am trecut in 2025, cred ca acesta este un semn bun", a spus Eugen Radulescu in cadrul emisiunii de business ZF Live.

Facand o comparatie intre 2024 si 2025, Eugen Radulescu remarca faptul ca 2024 a fost anul in care deficitul bugetar a ajuns la cote absolut inacceptabile, peste 9%, mai exact 9,3% potrivit standardelor europene, in crestere de la 7% cu un an inainte. Cu toate ca economia a fost stimulata pana la refuz, acceleratia economica a fost minima, PIB-ul crescand doar cu 0,8%.

In 2025, spune consilierul BNR, ajustarea s-a simtit mai ales din a doua jumatate a anului: "Iata ca in 2025, de la jumatatea anului incolo, s-a produs o atenuare a dezechilibrelor structurale grave pe care le-am mostenit si este de asteptat ca deficitul bugetar sa se incheie sub cele 8,4% promise de guvernul Bolojan. Acest lucru s-a intamplat fara sa avem o contractie activa, asa cum auzeam pe multi sustinand. Ba chiar s-a produs o usoara crestere, ceva mai mare decat in anul anterior"

Un factor conjunctural pozitiv a fost agricultura, cu efect si pe exporturi: "Probabil ca un rol deloc neglijabil l-au avut productia agricola si, intr-o anumita masura, exporturile de produse agricole, care au fost intr-o schimbare radicala fata de anul 2024, cand am avut un an agricol extrem de prost." Concluzia lui Eugen Radulescu pentru 2025: "una peste alta, 2025 s-a incheiat, cred, putin mai bine decat ne-am fi asteptat".

Pentru 2026, Eugen Radulescu anticipeaza o imbunatatire relativa, cu o scadere a inflatiei mai clara in a doua parte a anului: "Cred ca 2026 va fi mai putin rau decat anul 2025. In mod normal, in a doua parte a anului vom avea o scadere mai semnificativa a ratei inflatiei."

In acelasi timp, mixul de politici va fi esential pentru mentinerea unui ritm de crestere economica. Reducerea deficitului bugetar, temperarea inflatiei si scaderea dobanzilor pot crea spatiu pentru relansarea investitiilor si a creditarii sectorului real. Totusi, avertizeaza Eugen Radulescu, fara o restructurare reala in sectorul public si o reforma a intreprinderilor de stat, ajustarea macroeconomica ramane fragila, iar potentialul de crestere al economiei va continua sa fie limitat.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare