×

Accesează
contul existent

Business international

Europa are nevoie urgenta de energie mai ieftina pentru industrie si populatie. Si de taxe mai...

Europa are nevoie urgenta de energie mai ieftina pentru industrie si populatie. Si de taxe mai mici. In Europa Centrala si de Est, preturile de retail ale energiei sunt cu 40-70% peste nivelurile de dinainte de criza europeana a energiei

06.11.2025, 23:09 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Guvernul chinez va reduce la jumatate facturile la electricitate pentru companiile din industria AI, un domeniul pe care China cauta sa-l dezvolte pentru a ajunge la suprematia globala. In Germania, guvernul intentioneaza sa diminueze costurile cu energia ale producatorilor industriali incepand din ianuarie.

Diferenta dintre cele doua state este ca in China energia ieftina aduce celei mai noi industrii un plus de competitivitate, in timp ce in Germania energia ieftina tine de supravietuirea colosilor industriali si ai producatorilor mai mici din industrie. Sectoare precum cel chimic si cel al otelului se plang de mult timp ca preturile mari ale electricitatii din Germania sunt o povara in plus. Toate economiile est-europene simt blocajul din industria germana.

Desi in Europa preturile electricitatii si energiei in general s-au retras de la cotele istorice atinse in criza energiei izbucnite in contextul razboiului pornit de Rusia contra Ucrainei, criza persista, dupa cum scrie Politico. La aceasta concluzie se poate ajunge si luand in considerare avertismentele companiilor sau doar privind in facturile populatiei sau la masurile si discursurile "populiste" ale unor lideri si guverne din Europa.

Nu degeaba premierul maghiar Viktor Orban, aflat la putere fara intrerupere din 2010, insista pe declaratii cum ca gospodariile din Ungaria beneficiaza de cele mai mici facturi la electricitate din UE, ceea ce este adevarat daca sunt avute in vedere statisticile Eurostat.

Iar in Polonia plafoanele aplicate preturilor energiei pentru gospodarii au fost prelungite pana la o data la care se presupune ca acestea vor incepe sa scada natural. In Romania, facturile pentru populatie s-au dublat de la o luna la alta. Preturile mari ale electricitatii si energiei in industrie si pentru populatie au consecinte dintre cele mai complexe. Companiile isi pot muta fabricile dintr-o tara scumpa intr-una mai ieftina. Uzine devoratoare de energie, cum sunt cele unde se produce otelul, se pot inchide. In acest fel, pe lanturile de aprovizionare se pot produce sincope, iar comunitati, adesea mici, pierd locuri de munca si surse importante de venituri.

Comunitatile cu locuri de munca distruse pot fi toxice pentru guverne. In Franta, incercarea guvernului de a scumpi carburantii a provocat in anii trecuti revolte ale "vestelor galbene". Din Ungaria, in aceasta saptamana, MOL, una dintre cele mai mari companii de petrol si rafinare din regiune, a cerut masuri tangibile pentru refacerea competitivitatii industriale a Europei si a avertizat ca costurile mari cu energia, reglementarile complicate si impovaratoare si pietele din ce in ce mai fragmentate ameninta pe termen lung prosperitatea continentului.

MOL propune un nivel minim de competitivitate in Europa dat de un cadru comun, bazat pe principii clare, pe care sa fie ancorata politica industriala. Compania maghiara subliniaza ca Europa are nevoie de reguli practice si predictibile, energie si materii prime ieftine si sigure si un mediu de afaceri in care companiile sa investeasca si sa concureze in conditii echitabile. De asemenea, este nevoie ca taxele si birocratia sa fie reduse, ca producatorii industriali europeni sa fie protejati si ca obiectivele industriale si privind clima sa fie aliniate la realitatea globala. Un rezumat la statementul MOL: pentru ca industria europeana sa fie competitiva, preturile energiei, birocratia si taxele trebuie reduse.

In Germania, unde economia stagneaza de cativa ani din cauza recesiunii industriale, guvernul cancelarului Friedrich Merz intentioneaza sa introduca in ianuarie 2026 ceea ce a descris a fi un "pret al electricitatii pentru industrie". Este vorba de subventionarea pretului electricitatii pentru producatorii industriali.

Reducerea costurilor cu energia este un element central al planului lui Merz de a stopa declinul industrial al tarii sale si de a readuce Germania la crestere economica. Proiectul, intarziat, asteapta aprobare din partea Comisiei Europene si ar putea costa guvernul pana la 4,5 miliarde de euro in trei ani, dupa cum a calculat ziarul Handelsblatt.

Germania are unele dintre cele mai mari preturi ale electricitatii din Europa. Companiile industriale mari consumatoare de energie beneficiaza de anumite exceptari de la plata unor taxe si impozite, insa costurile cu electricitatea pentru ele continua sa fie mult mai mari decat erau inainte de criza energiei. Acelasi lucru este valabil si pentru gospodarii.

La acest capitol, trebuie spus ca preturile electricitatii raportate la puterea de cumparare din Germania sunt comparabile cu cele din Romania in primul semestru, fiind printre cele mai mari din UE. La fel si in Polonia. In Ungaria sunt cele mai mici, la jumatate din nivelul "campionilor", potrivit Eurostat. Un studiu publicat recent de Center for the Study of Democracy arata ca pentru companiile europene costurile cu energia sunt mult mai mari decat cele pentru companiile din SUA si China.

Iar in ultimul deceniu tarile europene, inclusiv gospodariile, au devenit mai expuse la socuri provocate de preturile energiei. In Europa Centrala si de Est, preturile de retail ale energiei sunt cu 40-70% peste nivelurile de dinainte de criza energiei, se arata in analiza. Accesibilitatea (din punctul de vedere al puterii de cumparare) este acum de departe cel mai mare pericol pentru rezilienta energetica a Europei.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare