![]() |
20.05.2025, 18:01 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Grupul City Grill, cel mai mare grup autohton de pe piata ospitalitatii, a lansat o noua versiune a aplicatiei sale de loializare, Out4Food, care are in prezent 380.000 de utilizatori ce comanda in medie de trei ori pe luna de la cele peste 30 de restaurante din portofoliu. Aplicatia Out4Food este o componenta importanta din strategia digitala a companiei, generand 26% dintre comenzile realizate in restaurantele grupului si contribuind cu 28% la cifra de afaceri totala.
"Out4Food este o extensie digitala a relatiei noastre cu clientul. Este un canal prin care mentinem un dialog constant, personalizat si cu beneficii tangibile. Ne ofera o imagine clara asupra comportamentului de consum, ne ajuta sa identificam preferintele clientilor si sa le oferim mai exact ceea ce cauta - fie ca vorbim de recompense, oferte sau recomandari. Practic, este un ecosistem care conecteaza loialitatea cu relevanta si ne permite sa crestem nu doar frecventa, ci si calitatea interactiunilor cu publicul nostru", a declarat Ramona Popescu, Head of Marketing, City Grill Group.
Aplicatia Out4Food a fost lansata initial ca un sistem de recompensare, dar a evoluat intr-un instrument ce contribuie direct la cresterea valorii medii a bonului. Clientii care folosesc aplicatia cheltuiesc, in medie, cu 20% mai mult decat ceilalti clienti ai restaurantelor din grup, o diferenta sustinuta de mixul de beneficii si interactiuni personalizate.
Printre functionalitatile cele mai utilizate ale aplicatiei se numara scanarea notelor de plata, accesarea voucherelor personalizate, plasarea comenzilor si consultarea sectiunii de noutati. Sistemul de puncte este utilizat activ de intreaga comunitate si reprezinta un element cheie in strategia de fidelizare, contribuind la retentia clientilor si la cresterea valorii medii a comenzilor. In prezent, intre 8% si 20% dintre utilizatori acceseaza voucherele personalizate, in functie de tipul acestora.
Planurile de viitor pentru Out4Food includ lansarea, pana la finalul anului, a unei sectiuni dedicate experientelor speciale - beneficii care vor putea fi achizitionate exclusiv cu puncte. In paralel, echipa lucreaza la un nou mecanism de segmentare care sa personalizeze experienta in aplicatie in functie de istoricul de activitate al fiecarui utilizator.
"Ne dorim ca interactiunea cu Out4Food sa reflecte din ce in ce mai bine comportamentul clientului, nu doar din perspectiva culinara, ci la nivel de lifestyle. Lucram la un sistem de scoring care sa tina cont de nivelul de implicare in aplicatie: cat de des comanzi, ce tipuri de restaurante preferi, cat de des accesezi beneficiile sau voucherele personalizate. Pe baza acestui scor, utilizatorii vor primi beneficii suplimentare, relevante pentru profilul lor, iar intreaga experienta va fi personalizata in directii noi - de la recomandari de locatii, la comunicari targetate si oferte dedicate. Practic, cu cat esti mai prezent in aplicatie, cu atat interactiunea devine mai valoroasa pentru client", a explicat Ramona Popescu.
Grupul City Grill, fondat in 2004, opereaza in prezent restaurante si cafenele sub brandurile Caru' cu Bere, Hanu' lui Manuc, Pescarus, Hanu' Berarilor, Buongiorno.Italian, City Grill, City Grill Family si City Grill Delivery, precum si La Boheme, primul hotel din portofoliu, dar si proiectele mai recente Aubergine, Marty Restaurants si complexul de evenimente Zooma din Corbeanca.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
20.05.2025, 19:27